In Coreea de Nord, cercetatorii din domeniul nuclear, familiile lor, asistentii lor si familiile acestora sunt prizonieri in orase secrete, unde se lucreaza intens doar pentru a indeplini visul lui Kim Jong-il: obtinerea armei nucleare. Aceste informatii au fost dezvaluite de parlamentarul sud-coreean conservator Song Young-sun intr-un raport pregatit pentru o sedinta a Comisiei de Aparare.
IZOLATI SI MUNCITI. Astfel, aproape 36.000 de persoane, printre care cei mai importanti oameni de stiinta din domeniul nuclear, locuiesc in aceste localitati complet izolate de lumea din afara, cu un singur scop, anume de a construi bombe atomice. "Aceste zone in care traiesc sunt izolate de exterior - nu numai geografic, dar si in privinta contactului si comunicarii cu cei din afara", se arata in raportul lui Song. "Toate actiunile sunt monitorizate strict", precizeaza textul. Parlamentarul sud-coreean nu a dezvaluit amplasarea localitatilor secrete, insa a precizat ca se afla probabil in apropierea unor locatii folosite pentru teste nucleare. Printre locuitorii acestora se numara circa 200 de experti din domeniul nuclear si aproape 9.000 de persoane care ii ajuta si familiile acestora.Citește pe Antena3.ro