Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, afirmă că "poveştile spuse prin alte ţări europene cu miliardele şi miliardele de euro puse la dispoziţia României pentru integrarea socială a romilor" nu sunt adevărate, iar statele care au primit cu adevărat "miliarde" ar trebui întrebate cum au folosit banii.
Cât a primit România
Ministrul Titus Corlăţean a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Nădlac, că România a beneficiat de 500 de milioane de euro în ciclul bugetar 2007-2013 pentru incluziunea socială, care cuprinde şi integrarea romilor, şi nicidecum de miliarde de euro, cum s-ar spune în unele ţări europene, relatează corespondentul Mediafax.
"Poveştile spuse prin alte ţări europene cu miliardele şi miliardele de euro puse la dispoziţia României pentru integrarea socială a romilor sunt neadevărate. În tot ciclul financiar bugetar al UE 2007 - 2013, pentru incluziunea socială, ceea ce nu înseamnă numai romi, România a avut la dispoziţie puţin peste 500 de milioane de euro. Dar sunt alte ţări europene unde se manifestă problema legată de integrarea romilor care au avut miliarde şi miliarde de euro la dispoziţie, ar trebui să le punem întrebarea cum au folosit aceşti bani", a declarat Corlăţean.
12-15 milioane de romi în Europa
Ministrul a spus că în Europa există între 12 şi 15 milioane de romi care nu au cetăţenie română, astfel că problema integrării acestora nu ţine doar de România.
Titus Corlăţean a participat, la Nădlac, la un eveniment dedicat comunităţii slovace din localitate, cea mai numeroasă din ţară. La Conferinţa Internaţională "210 ani de conveiţuire. Nădlac - model al culturalităţii", au mai fost prezenţi Miroslav Lajcak, vicepremier şi Ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Republicii Slovace şi Gabriella Battaini-Dragoni, secretar general adjunct al Consiliului Europei.
Franţa a primit 4,4 miliarde de euro pentru romi
La începutul acestei luni, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, declara la RFI Franţa - dorind să infirme declaraţiile unor politicieni din Hexagon, care arătau cu degetul spre sumele mari alocate României de la bugetul european pentru incluziunea romilor - că Franţa a primit 4,4 miliarde de euro pentru programele destinate romilor şi pentru incluziune socială, în timp ce României i-au fost alocate doar 500 de milioane de euro, în exerciţiul bugetar 2007-2013.
În ultima vreme, politicienii francezi au avut o serie de declaraţii privind problema romilor şi aderarea României la Schengen. Problema migrării, în special a membrilor etniei rome, se află în centrul unei polemici dure în Franţa, înaintea alegerilor municipale şi europene.
Publicaţia franceză Courrier International a dat publicităţii, zilele trecute, o hartă detaliată a populaţiei de romi din Europa, prezentând procentele pentru fiecare ţară în parte, pe care Jurnalul Naţional v-o prezintă, la rândul său.