x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Crește numărul cazurilor de Ebola din Uganda

Crește numărul cazurilor de Ebola din Uganda

23 Oct 2022   •   16:00
Crește numărul cazurilor de Ebola din Uganda

Autoritățile din Uganda anunță că alte două cazuri de Ebola au fost confirmate într-un spital din Kampala.

Două persoane aflate într-o unitate de izolare a principalului spital din Uganda au fost testate pozitiv pentru Ebola, ridicând la cinci numărul total de cazuri înregistrate în respectiva instituție, a declarat duminică ministrul Sănătății din țara africană, citat de Reuters.

Cele cinci cazuri confirmate în Kampala reprezintă prima transmitere cunoscută a virusului în oraș, la câteva zile după ce Ministerul Informațiilor a anunțat că epidemia de Ebola din țară este sub control și că se așteaptă să se încheie până la sfârșitul anului.

Ministrul Sănătății, Jane Ruth Aceng, a spus că trei pacienți dintre cele 60 de persoane aflate în izolare la Spitalul Mulago din Kampala au fost testați pozitiv pentru boala cu o zi mai devreme.

Ea spusese că cele trei persoane infectate au fost în contact cu un pacient din districtul Kassanda, în centrul Ugandei, care a murit la Mulago.

Guvernul a introdus o carantină de trei săptămâni în jurul districtelor Mubende și Kassanda din centrul Ugandei, epicentrul focarului de Ebola. Potrivit datelor oficiale, epidemia a infectat 65 de persoane și a ucis 27. Nu este clar dacă statistica include și cazurile noi din Kampala.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ebola