x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CRIZA DE LA KIEV - Alegeri legislative anticipate la 7 decembrie

CRIZA DE LA KIEV - Alegeri legislative anticipate la 7 decembrie

de Mihaela Matachita    |    10 Oct 2008   •   00:00
CRIZA DE LA KIEV - Alegeri legislative anticipate la 7 decembrie

Iuşcenko a "forţat" alegeri anticipate la 7 decembrie, pentru a se debarasa de adversara sa, premierul Iulia Timoşenko, cu care este în conflict.



Iuşcenko a "forţat" alegeri anticipate la 7 decembrie, pentru a se debarasa de adversara sa, premierul Iulia Timoşenko, cu care este în conflict.

Partidul preşedintelui, care forma o majoritate prooccidentală cu blocul Iulia Timoşenko, a părăsit coaliţia în septembrie, ca protest faţă de adoptarea unor legi ce reduc prerogativele prezidenţiale. De atunci nu s-a reuşit formarea unei noi coaliţii. Scrutin anticipat a fost şi în septembrie 2007. Criza are la bază conflictul politic şi personal dintre Iuşcenko şi Timoşenko. Inseparabili la Revoluţia Portocalie din 2004, care i-a propulsat, cei doi nu au încetat ulterior să se sfâşie şi să se dispreţuiască. "Războiul rece dintre Timoşenko şi Iuşcenko a ajuns atât de departe, încât acestuia din urmă i se făcea rău numai la idea de a apărea alături de premierul său", afirma Volodimir Fesenko, directorul Centrului de Studii Politice Penta din Kiev, citat de AFP. Această ostilitate are o explicaţie: cei doi se vor confrunta probabil la prezidenţialele din 2009-2010, curtează acelaşi electorat, Timoşenko este creditată cu 25% în sondaje, iar Iuşcenko a scăzut sub 8%.

×
Subiecte în articol: externe