Criza economică şi furia socială

"De câteva săptămâni - notează cu amară ironie jurnalistul Georges Depuy de la "L’Express” - patronii trebuie să facă faţă reţinerilor organizate de salariaţii cuprinşi furie. Responsabilul de la Molex France este un exemplu”. Istorisirea este de-a dreptul palpitantă dacă nu ar fi şi rău prevestitoare.

TOATĂ LUMEA SUSPECTEAZĂ PE TOATĂ LUMEA!
Marcus Kerriou, 52 de ani, co-administrator la Molex France, a dormit rău. Chiar dacă era acasă la el, la München, şi se afla în patul său. După cele douăzeci şi şase de ore cât a fost sechestrat la uzina Villemur-sur-Tarn (Haute-Garrone) acest specialist în domeniul resurselor umane păstrează, încă, sentimentul unei  intolerabile atingeri a demnităţii sale. "Cel mai dur a fost momentul eliberării, sub urlete şi sub injurii" - le povesteşte el gazetarilor. Un salariat furios la culme chiar l-a smotocit bine şi i-a urlat în faţă: "Nenorocitule, încă eşti prizinierul nostru!"

Pentru Kerriou ca şi pentru directoarea de resurse umane Coline Colboc, acea zi de luni, 20 aprilie, trebuia să fie  ziua unei reuniuni  de informare pe probleme sociale şi  asupra stării pieţii pentru produsele întreprinderii. Foarte curând, însă,  dialogul a devenit unul al surzilor. Toată lumea suspectează pe toată lumea! Salariaţii acuză direcţiunea că a organizat delocalizarea. La rîndul său, Kerrion  "este convins că, în cea mai mare parte, această criză este planificată din exterior. Cît priveşte sechestrarea noastră - crede el - aceasta a fost improvizată". Improvizată sau nu, sechestrarea lui Kerriou  şi a directoarei de resurse umane a început la orele 17,30 sub stricta supraveghere a 60 sau chiar 80 de salariaţi.


UN "AVANTAJ PISHOLOGIC"
Aşa s-ar putea spune, pentru că, încă de la începutul aventurii,  co-gestionarul şi-a păstrat stăpânirea de sine şi s-a pregătit pentru o detenţie mai lungă. "Când am văzut că, în Franţa, asemenea  reţineri se înmulţesc, mi-a zis că ele pot, foarte bine, să ajungă şi la noi". Ba chiar o societate de securitate speializată i-a dat primele sfaturi. Ironie a sorţii: o şedinţă de pregătire fusese prevăzută pentru 23 aprilie. Aşadar, cu numai o zi înainte de sechestrare!

Asta nu a împiedicat în nici-un fel ca, în acel 20 aprilie,  primele ceasuri să fie de-a dreptul penibile! Ba chiar, în acea noapte, Kerriou şi Colboc au dormit foarte puţin. În tot acest timp, salariaţii ciocăneau în perete. Inconfort sau vexaţii mai mari sau mai mici, responsabilii din partea salariaţilor le repetau sechestraţilor: "Sunteţi lipsiţi de libertate şi de intimitate şi vă simţiţi din ce în ce mai murdari". Cam asta îşi aminteşte co-administratorul, care a preferat să somnoleze pe scaune decât să stea pe  saltelele "infecte" care îi fuseseră oferite. Se mai temea şi de calitatea hranei cei se aducea, "şi, pe urmaă eram prea tensionat pentru a-mi mai fi foame". Om prevăzător, îşi făcuse un stoc de sticle cu apă minerală, pe care le cumpărase, în cursul zilei,de la cantină.


O PRACTICĂ DATÂND DE LA 1936
Sechestrarea conducătorilor de întreprinderi vine din vremea marilor greve ale Frontului Popular. Dar aceste practici s-au radicalizat după 1969. O parte a tinerilor salariaţi  erau vag-sindicalişti. A  trebuit ca, în anii 70 restructurările să lovească  vechile citadele muncitoreşti pentru ca, în fine, CGT (Confederaţia Generală a Muncii) să înţeleagă că asemenea sechestrări reprezintă un mod de acţiune util şi operaţional. Timpurile s-au schimbat, iar azi se vorbeşte despre "un repertoriu de acţiuni violente şi cvasi-subterane, care se derulează în alt sens decît cel al pacificării relaţiilor sociale şi care se manifestă prin  "erupţii".


SECHESTRUL, ÎN CHEIE PSIHOLOGICĂ
Să revenim la povestea noastră.  "Ceea ce ne-a întărit - mai spune Markus Kerriou, a fost faptul că atât eu cât şi Colne Colboc nu am fost singuri". Doi voluntari -  o asistentă şi un portar li s-au alăturat. Dar, mai presus de toate, Kerriou s-a aflat într-un contact permanent cu celula de criză de la Molex, celulă pilotată de către cei de la societatea de securitate, compusă din membri ai direcţiunii americane şi din avocaţi. "Americanii, uluiţi de mersul lucrurilor, voiau să trimită un comando de exfiltraţie. Eu, în schimb, am susţinut  să acordăm prioritate negocierilor" - povesteşte co-administratorul. Dar nu cu orice preţ. "Trebuia să stabilim nişte limite. Ei puteau să ne reţină, foarte bine, o  zi sau mai mult, dar nu eram dispus să negociez sub constrângere".


SUNĂ ORA ELIBERĂRII!
La 21 aprilie, la orele 19:30, după ce justiţia a făcut presiuni asupra secretarului general al comitetului de întreprindere şi după ce l-a avertizat că sechestrarea de persoane se pedepseşte cu opt ani de închisoare, a sunat şi ora eliberării! Acum, Marcus Kerriou este hotărât să depună plângere. "Nu se pot lua oamenii ca ostatici. Asta este un lucru criminal". Pe deasupra, din perspectiva alegerilor europene, aici la Villemur-sut-Tare,  toată  afacerea  a devenit o afacere politică.