x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Criză - Proteste la Bangkok

Criză - Proteste la Bangkok

de Simona Chiriac    |    28 Aug 2008   •   00:00

După două luni de proteste la adresa actualului guvern thailandez condus de primul-ministru Samak Sundaravej, demonstranţii proregalişti din partea Alianţei Poporului pentru Democraţie (PAD) au ocupat şapte instituţii guvernamentale, inclusiv guvernul, paralizînd activitatea. În faţa acestei situaţii tensionate, premierul i-a cerut ministrului de Interne, Kowit Wattana, să ia măsuri. Ieri, un tribunal thailandez a decis arestarea a şase membri ai PAD sub acuzaţia de trădare. 

Protestarii au afirmat că vor găsi alte căi de protest. Liderul protestatarilor, Sondhi Limthongkul, afirmase marţi: "Nu cred că autorităţile vor avea curaj să acţioneze împotriva poporului ale cărui sentimente sînt acum atît de puternice".
Deşi şase din cele şapte clădiri guvernamentale au fost ulterior părăsite de protestatari, zona din faţa Guvernului este în continuare ocupată. În aceste condiţii, 4.500 de poliţişti şi militari s-au poziţionat miercuri în această zonă, interzicînd accesul după ora locală 22:00.

Protestele din ultimele două luni din faţa Guvernului au la bază acuzaţia de corupţie la adresa primului-ministru, dar şi a altor membri ai Guvernului. În replică, premierul a afirmat: "Vor ca să curgă sînge în această ţară şi guvernul să fie silit să plece. Vor ca militarii să fie din nou la putere printr-o lovitură de stat. Le-au spus guvernanţilor să plece. Aceasta este imposibil".

Numărul demonstranţilor aflaţi în faţa Guvernului se ridică la cîteva mii. Ei afirmă că nu vor pleca pînă cînd Guvernul nu va lua o poziţie favorabilă. Forţele armate nu au luat încă nici o măsură şi au lăsat să se înţeleagă că doresc o rezolvare negociată, neexistînd deocamdată acte de agresiune.

×
Subiecte în articol: externe