x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Croaţia: ţară mică, inimi mari

Croaţia: ţară mică, inimi mari

de Marina Constantinoiu    |    06 Apr 2008   •   00:00
Croaţia: ţară mică, inimi mari
Sursa foto: AFP/

Preşedintele american, George W. Bush, a vizitat Croaţia, unul dintre cele două state nou-acceptate în NATO la summit-ul de la Bucureşti. A ales Croaţia, pentru că în Albania a fost în iunie 2007. Şi a rămas fără ceas.

Preşedintele american, George W. Bush, a vizitat Croaţia, unul dintre cele două state nou-acceptate în NATO la summit-ul de la Bucureşti. A ales Croaţia, pentru că în Albania a fost în iunie 2007. Şi a rămas fără ceas.

La Zagreb, în schimb, s-a simţit printre prieteni, după cum a declarat la întâlnirea cu oficialii ţării pe care a numit-o aliat apropiat şi de încredere. “Aţi spus că proveniţi dintr-o ţară mică. Sunt impresionat de inimile voastre mari şi de echipa de baschet”, a declarat Bush, citat de Reuters, preluată de Mediafax. Reuters reaminteşte, în context, că micuţa Croaţia a fost prima ţară care a contestat supremaţia americană în domeniul baschetului, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Bar­celona, în 1992.

 

LINIŞTE. Vizita lui Bush în Croaţia, stat susţinut de Statele Unite în faza finală a războiului pentru independenţa de Iugos­la­via, dominată în perioada respecti­vă de sârbi (1991-1995), se aliniază la cele din cadrul altor state balca­nice aliate cu care nu există probleme controversate de rezolvat.

Preşedintele croat, Stipe Mesici, i-a mulţumit preşedintelui american pentru sprijinul acordat ţării sale în aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. “Obţinând această invitaţie, am făcut un pas decisiv către integrarea în NATO. Sunt convins că negocierile noastre cu UE vor fi reluate cu succes după o scurtă pauză”, a precizat el.

Bush a remarcat contribuţia Croaţiei cu circa 200 de militari în cadrul forţelor NATO din Afga­nistan. “Apreciez prietenii care înfruntă răul şi înţeleg că există o zi de mâine mai bună. Suntem onoraţi să fim aliaţii voştri de încredere”, a precizat liderul ame­rican. Vizita de 24 de ore a fost un răgaz între cele trei zile pline ale Summit-ului NATO care tocmai s-a încheiat la Bucureşti, în timpul căruia Bush a avut inclusiv discuţii consistente cu preşedintele Vladimir Putin, şi o a doua rundă de discuţii cu acesta în timpul vizitei de la acest sfârşit de săptămână la reşedinţa de vacanţă a liderului rus, din Soci.

 

CONTESTAREA. Ieri, liderul de la Casa Albă a susţinut un discurs în faţa croaţilor care s-au adunat să-l asculte în Piaţa Sfântului Marcu din Capitală. În timpul vizitei s-au înregistrat totuşi câteva proteste paşnice şi izolate faţă de politica lui Bush. Zeci de croaţi au semnat în centrul Zagrebului o carte poştală de dimensiuni gigantice, prin care l-au invitat pe preşedintele american să “nu mai revină” în ţara lor, relatează AFP.

Lată de 1,5 metri şi lungă de doi metri, cartea poştală este ilustrată cu fotografia Teatrului Naţional din Zagreb, însoţită de mesajul “Te rugăm, nu mai veni”. Pe verso, locuitorii din Zagreb au fost invitaţi să îşi exprime în scris sentimentele faţă de prezenţa în ţara lor a preşedintelui Bush. Mesajele adunate îl caracte­rizează pe acesta drept “dictator” şi “criminal de război”. O manifestaţie care a denunţat “politica agresivă” a SUA a reunit vineri circa 300 de persoane la Zagreb. Acestea au aprins lumânări în memoria victimelor civile ale războiului din Irak.


marina.constantinoiu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: externe bush