x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CSU cere reintroducerea controlului vamal la graniţa dintre Germania şi Austria

CSU cere reintroducerea controlului vamal la graniţa dintre Germania şi Austria

de Istvan Deak    |    11 Sep 2014   •   19:51
CSU cere reintroducerea controlului vamal la graniţa dintre Germania şi Austria

Partidul de guvernământ CSU continuă propaganda împotriva imigraţiei şi nu se mulţumeşte cu pachetul de măsuri adoptat recent de Guvernul german. Preşedintele CSU, Horst Seehofer, a declarat pentru Der Spiegel că a pregătit un program cu şapte puncte, care trebuie adoptat imediat de Parlamentul german. Cea mai importantă măsură, în viziunea sa, este reintroducerea controlului vamal la graniţa dintre Germania şi Austria, pentru a stopa imigraţia dinspre Balcani. Ministrul de Interne al Germaniei, Thomas de Maiziere (CDU), nu este adeptul unei asemenea soluţii.

“O astfel de măsură este ultima soluţie ce poate fi luată în considerare şi depinde de o serie de criterii dure ce pot fi luate în considerare doar în anumite condiţii ieşite din comun. Trebuie să aşteptăm dacă măsurile propuse la nivelul Uniunii Europene vor avea efectul scontat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, pentru Die Welt. “Numărul intrărilor frauduloase pe teritoriul Germaniei a atins, în 2013, 33.000, o creştere de 26,7% faţă de anul precedent”, notează jurnaliştii germani.

Critici la adresa CSU
Sueddeutsche Zeitung critică în termeni duri atitudinea partidului CSU faţă de aşa-zisa migraţie a sărăciei. “CSU şi implicit Guvernul german acuză imigranţii pentru muncă din estul Europei că ar veni în Germania doar pentru a colecta asigurările sociale. Acest lucru nu este confirmat de cifre, ci doar de prejudecăţi. CSU este un partid care promovează tradiţiile. În principiu nu este un lucru rău, dar CSU promovează tradiţiile proaste. Una dintre aceste tradiţii este a de a-i declara pe oameni ca abuzând de sistemul social şi statul de drept. Istoria CSU se bazează în ultimii ani pe astfel de dezbateri despre abuzuri.

De aproape un an victimele campaniilor CSU sunt forţele de muncă din România şi Bulgaria. Din păcate, acum întregul Guvern german se implică în această campanie cu un pachet de măsuri legislative. Oamenii în căutare de muncă din aceste două ţări sunt acuzaţi că ar vrea să abuzeze sistemul social. În realitate este complet invers, românii şi bulgarii beneficiază cel mai puţin din asigurările sociale germane. Doar fiecare al zecelea român sau bulgar este beneficiar al asigurării de bază Hartz IV. În realitate, aceşti oameni sunt victimele unui abuz. Foamea imigranţilor săraci este exploatată fără menajamente”, notează editorialistul Heribert Prantl în Sueddeutsche Zeitung.

“Abuzul CSU la adresa românilor”
El consideră că atenţia opiniei publice şi a elitei politice ar trebui îndreptată către modul în care sunt trataţi aceşti muncitori în Germania. “Muncitorii români şi bulgari muncesc zile întregi pentru un salariu de înfometare, fiind efectiv jefuiţi când vine vorba de închirierea unui spaţiu de dormit. Forţele de muncă din estul Europei nu sunt cu siguranţă cei care abuzează. Ar trebui să ne îndreptăm atenţia către intermediarii locurilor de muncă, subcontractanţii şi chiar firmele angajatoare, dar şi către CSU care le mai pune beţe în roată forţelor de muncă abuzate. Guvernul adoptă campania CSU şi impune sancţiuni şi interdicţii de revenire pe teritoriul Germaniei împotriva aşa-zişilor imigranţi ai sărăciei.

Măsurile nu sunt nici pe departe atât de draconice cum şi le-ar fi dorit CSU, dar sunt suficient de greşite, fiindcă Guvernul admite prejudecăţi împotriva forţelor de muncă din estul Europei. Chiar şi parţial, CDU şi SPD dau dreptate CSU, iar asta este inacceptabil. România şi Bulgaria sunt ţări membre UE din 2007, dar după o lungă perioadă de tranziţie beneficiază de drepturi depline abia din ianuarie 2014. Oamenii care vor să trăiască cu aceste drepturi sunt timoraţi de aceste legi împotriva abuzului social. Bine aţi venit în spaţiul libertăţii, securităţii şi al statului de drept”, adaugă editorialistul german.

“Abuzul social este un mit”
Săptămânalul Die Zeit revine pe această temă cu un editorial semnat Herbert Brucker în care scoate în evidenţă faptul că “iniţiativa Guvernului german împotriva aşa-zişilor imigranţi ai sărăciei nu aduce nimic nou şi prejudiciază economia germană”. Autorul insistă pe seama faptului că CSU denigrează constant imaginea românilor şi bulgarilor în Germania şi întreabă dacă abuzul social există cu adevărat, fiindcă cifrele dovedesc contrariul. “Poliţia împarte abuzul social în două categorii. Primul este denumit “abuz în detrimentul asigurărilor sociale” şi al doilea “alte tipuri de abuz”. În prima categorie, în 2013 au fost raportate 60 de cazuri în care suspecţii au fost cetăţeni români sau bulgari. În a doua categorie au fost 135 de persoane vizate. Atenţie, vorbim de suspecţi, nu de cetăţeni condamnaţi. Vorbim de 0,05% din totalul de 22.132 de suspecţi. Într-un stat de drept, abuzul sau înşelăciunea trebuie probate.

Este adevărat că în prima jumătate a anului 2014, numărul românilor şi al bulgarilor a crescut cu 63.000 de persoane, dar, în acelaşi interval, numărul românilor şi bulgarilor care au găsit un loc de muncă a crescut cu 116.000. Aceşti oameni plătesc taxe şi impozite de care profită economia naţională şi statul social. Problema este altundeva. Românii şi bulgarii sunt plătiţi sub calificarea lor. Media lor salarială este de 1.880 de euro, cu 1.100 mai puţin decât media populaţiei germane. Într-un stat de drept ar trebui adoptate legi fără a lua în considerare persoane sau ţările lor de provenienţă. Românii şi bulgarii sunt stigmatizaţi în Germania, iar discriminarea lor prejudiciază economia naţională”, mai scrie Die Zeit.

×