x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum a devenit Polonia cel mai mare producător de electrocasnice din Europa

Cum a devenit Polonia cel mai mare producător de electrocasnice din Europa

11 Noi 2021   •   11:00
Cum a devenit Polonia cel mai mare producător de electrocasnice din Europa

Samsung, BSH (parte a grupului german Bosch) şi o serie de investitori chinezi analizează dezvoltarea de mari proiecte în domeniul producţiei de electrocasnice în Polonia.

Această ţară găzduieşte 30-35 de fabrici importante care produc frigidere, aragazuri sau maşini de spălat, iar lor li se adaugă şi furnizorii de componente şi jucătorii mai mici. Spre comparaţie, în toată România sunt şapte mari producători de electrocasnice şi componente pentru electrocasnice.

Polonia este de circa un deceniu cel mai mare producător de electrocasnice din Europa, depăşind încă din 2011 greii domeniului de la acea vreme, Italia şi Germania, potrivit informaţiilor publicate de compania de cercetare de piaţă Euromonitor. Spre exemplu, în 2010 această ţară producea 15 milioane de unităţi, adică o treime din totalul realizat de ţările din Europa de Vest şi Europa de Est împreună. În 2020, producţia de frigidere, aragazuri sau maşini de spălat din Polonia a urcat la 25,7 milioane de unităţi, conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor Statista. Este vorba doar despre producţia aferentă a opt mari segmente din piaţa de electrocasnice, în frunte cu maşinile de spălat rufe şi cele de spălat vase. Astfel, e posibil ca producţia totală să se apropie chiar de 30 de milioane de unităţi, adică dublu faţă de 2010. Datele Statista arată creşteri de producţie în 2020 faţă de anii anteriori pandemiei, în cele mai multe sectoare, semn că această criză sanitară devenită şi economică nu a perturbat trendul ascendent.

Fabricile de profil din Polonia, ca de altfel din toată lumea, au fost oprite timp de câteva săptămâni sau luni în perioada martie-mai 2020, dar activitatea a fost reluată ulterior.

De altfel, în pandemie, cererea de electronice şi electrocasnice a fost la cote maxime dat fiind că oamenii au stat mai mult acasă, unde au gătit sau au petrecut pur şi simplu timp suplimentar.

În total, Polonia găzduieşte 30-35 de fabrici importante ce realizează frigidere, aragazuri sau maşini de spălat, iar lor li se adaugă şi furnizorii de componente şi jucătorii mai mici. Mai mult, Samsung, BSH (parte a grupului german Bosch) şi o serie de investitori chinezi analizează dezvoltarea de mari proiecte în domeniul producţiei de electrocasnice în Polonia, scrie site-ul de stiri rmx.news. Spre comparaţie, în toată România sunt şapte mari producători de electrocasnice şi de componente pentru aceste aparate.

Unii jucători au două fabrici, cum este cazul Arctic, De’Longhi sau Karcher. Această industrie se dezvoltă local, mai ales în ultimii ani, atât prin jucătorii deja existenţi care au deschis noi fabrici, cât şi prin alţii noi - grupul chinez Haier va inaugura curând o unitate de producţie de frigidere. Totuşi, Polonia a fost şi rămâne de departe cel mai mare producător de frigidere, cuptoare şi maşini de spălat din Europa, iar regiunea Silezia de Jos e unul dintre motoarele domeniului. Cu ce a reuşit această zonă să îi atragă pe investitorii străini?

„Apropierea de Germania e un mare avan­taj. Suntem la distanţe aproape egale de Berlin, Praga şi Varşovia. Un alt avan­taj îl reprezintă oamenii bine pregătiţi, avem 28 de universităţi dintre care două pe lista ShanghaiRanking (unul dintre cele mai importante clasamente de gen - n.red.). Avem peste 100.000 de studenţi, deci avem bază de dezvoltare“, spune Mag­da­lena Okulowska, preşedintele Agenţiei de Dezvoltare a Aglomerării Urbane Wroclaw.

„Nu ne bazăm doar pe universităţi însă, ci şi pe şcoli vocaţionale pentru că vrem să dezvoltăm producţia locală şi pentru aceste joburi e nevoie de aptitudini noi“, spune Magdalena Okulowska, preşedintele agenţiei de dezvoltare a aglomerării urbane Wroclaw. E vorba de un total de 29 de comune din regiunea Silezia de Jos care dezvoltă proiecte unitare în regiune.

Printre investitorii din producţia de electrocasnice din toată Polonia se numără Whirlpool (SUA), LG (Coreea de Sud), Electrolux (Suedia), Samsung (Coreea de Sud) şi BSH (parte a grupului Bosch, Germania), conform Polish Investment and Trade Agency. Unii jucători au chiar 3-4 fabrici. Dintre aceştia din urmă, doar Electrolux e prezent în România cu producţie, în timp ce BSH anunţase o investiţie de peste 100 mil. euro pe plan local dar a renunţat la ea între timp. Spre comparaţie, acum nemţii se gândesc să meargă în Polonia scrie rmx.news.

„Polonia asigură peste 90% din necesarul de uscătoare din Europa, peste 50% din cel de maşini de spălat şi 20-30% din cererea de frigidere”, potrivit aceleiaşi surse.

Această ţară produce 3,5 milioane de frigidere, congelatoare sau combine frigorifice, 6,8 milioane de maşini de spălat rufe, aproape 5 milioane de maşini de spălat vase şi 3,2 milioane de uscătoare, arată datele Statista.

Spre comparaţie, România a realizat anul trecut 2 milioane de frigidere şi congelatoare, singura fabrică importantă în domeniu fiind cea a Arctic din Găeşti, Dâmboviţa. O a doua va fi inaugurată în acest an în Prahova, fiind controlată de chinezii de la Haier care vor produce 600.000 de unităţi anual, conform datelor ZF. În ceea ce priveşte maşinile de spălat, local există tot o unitate de producţie, tot a Arctic, la Ulmi, Dâmboviţa, unde au fost realizate un milion de unităţi în 2020.

Un executiv din industrie spunea anterior că mulţi investitori din domeniul electroIT au mers în Polonia datorită apropierii de Vest. Între timp s-a dezvoltat puternic infrastructura, în timp ce în România, în acest domeniu strategic, investiţiile sunt doar la nivel de plan. Lipsa autostrăzilor şi sistemul feroviar învechit au cântărit greu în deciziile unor investitori strategici care au ales alte ţări de-a lungul anilor.

„Avantajele noastre în faţa investitorilor sunt poziţia geografică, brandul puternic şi deci imaginea bună. Contează însă şi ajutorul oferit de stat. Pentru că vrem să ne dezvoltăm în zona de inovaţie, cine deschide aici un centru de cercetare-dezvoltare primeşte reduceri de taxe pentru dezvoltare, spre exemplu”, explică Magdalena Okulowska rezultatele Poloniei în domeniul electrocasnicelor, dar nu numai.

În România, mai multe companii din producţie „unele din industria de electrocasnice” au primit ajutor de stat. Există şi excepţii. Acest sprijin nu e însă un motiv suficient de bun pentru toţi investitorii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: polonia electrocasnice