x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum a fost tratat Abraham Lincoln după ce a fost asasinat. Ce conţine raportul medical, descoperit după 147 de ani

Cum a fost tratat Abraham Lincoln după ce a fost asasinat. Ce conţine raportul medical, descoperit după 147 de ani

06 Iun 2012   •   11:49
Cum a fost tratat Abraham Lincoln după ce a fost asasinat. Ce conţine raportul medical, descoperit după 147 de ani

Primul doctor care a ajuns la presedintele SUA Abraham Lincoln, dupa ce a fost impuscat, a fost doctorul Charles Leale, care l-a gasit pe presedinte paralizat, intr-o stare comatoasa, rezemat de sotia sa, informeaza Yahoo News.

Doctorul a cerut sa se aduca imediat coniac si apa. Raportul doctorului arata cum a fost tratat presedintele in primele momente dupa ce a fost asasinat in timp ce se afla in loja teatrului Ford din Washington. Raportul a fost gasit la sfarsitul lunii trecute intr-o cutie de la Arhivele Nationale.

Chirurgul a stat la aproximativ 13 metri distanta de Abraham Lincoln in acea noapte, in aprilie 1865, si l-a vazut pe asasinul John Wilkes Booths sarind pe scena si fluturand un pumnal. Medicul s-a gandit ca presedintele fusese injunghiat si s-a dus sa-l ajute, insa cand a ajuns la locul incidentului, Lincoln fusese impuscat. "Am inceput sa examinez capul (pentru ca nu era nicio rana vizibila in zona umerilor) si am simtit cu degetele un cheag de sange situat la doi centimetri sub osul occipital", a scris Charles Leale in raport. "Cheagul l-am indepartat cu usurinta si am introdus incet degetul mic de la mana stanga prin deschizatura facuta de glont", a mai scris medicul.

Istoricii care au descoperit raportul cred ca acesta a fost completat, apoi a fost depus intr-o cutie, dupa care a fost depozitat la arhive. Raportul nu a fost vazut de 147 de ani. Chiar daca nu aduce informatii noi, "este prima ciorna" a tragediei, a spus Daniel Stowell, director al proiectului "Papers of Abraham Lincoln". "Raportul este fascinant pentru ca este imediat, clinic, faptic. Nu contine aproape nicio emotie", a spus Stowell.

Helena Iles Papaioannou, cercetator la "Papers of Abraham Lincoln" a gasit raportul medical prin corespondenta chirurgilor americani din luna aprilie 1865, la litera "L" de la Leale.

Medicii continua sa dezbata daca Lincoln a primit tratamentul adecvat. Tratamentul traumatic se afla atunci intr-o faza incipienta, iar raportul ilustreaza "neputinta doctorilor", spune Daniel Stowell.

"Medicul a procedat corect tinand cont de perioada in care se afla. Cand doctorul Leale a ajuns in loja presedintele era practic mort. A reusit totusi sa-i readuca pulsul si sa-i reporneasca respiratia. I-a salvat viata lui Lincoln, chiar daca acesta nu a supravietuit ranii", a declarat doctorul Blaine Houmes.

"Apoi am auzit oameni care strigau ca presedintele a fost asasinat, dupa care multimea tipa 'Omorati-l pe criminal', 'Impuscati-l', etc. Am fugit imediat inspre loja presedintelui si cum s-a deschis usa am vazut-o pe doamna Lincoln strigand de mai multe ori: 'Doctore, faceti tot ceea ce puteti pentru el, faceti ce puteti'", a mai scris Charles Leale in raport.

×
Subiecte în articol: presedinte asasinat abraham lincoln