Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jean-Pierre Adams s-a născut în 1948 la Dakar, dar a cunoscut gloria în Franţa, ca fotbalist internaţional.
S-a căsătorit cu Bernadette în aprilie 1969. Primul lor fiu, Laurent, este antrenor de fotbal. Cei doi mai au un fiu, pe Frederic.
Acest remarcabil apărător, care are 1,78 metri înălţime, constitua, în echipa Franţei, împreună cu Marius Tresor, o apărare puternică, supranumită “garda neagră”.
Cu ocazia unei operaţii uşoare la genunchi, Jean-Pierre Adams intră într-o comă lungă şi profundă, ca urmare a unei înşiruiri de erori medicale în timpul anesteziei. Anestezie din care nu s-a mai trezit niciodă. Adams este de 32 de ani în stare vegetativă.
Schumacher, Adams, timpul care încremeneşte
De patru luni, multiplul campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher este într-o comă artificială, ca urmare a unui accident suferit la schi. Potrivit ultimului raport privind starea sănătăţii sale, Schumi ar face “mici progrese”. Ceea ce nu este cazul pentru Jean-Pierre Adams, fotbalistul internaţional care juca în echipa Franţei şi care are acum 66 de ani şi se află în aceeaşi stare vegetativă ca şi anul trecut, ca şi acum 10, 20, ba chiar 32 de ani. Este la el acasă, întins pe pat, fără tub de oxigen care să-l ajute să respire, fără alte aparate. Nu se mişcă, nu vorbeşte, dar trăieşte, aşa, în felul său.
“Se mai văd mişcări ale gurii, aude, dar, din păcate, asta e tot ce face. Simte tot ce i se face”, explică soţia sa, Bernadette, într-un impresionant reportaj realizat de jurnaliştii de la postul de televiziune RTL.
“Nu există vreo evoluţie, nici în bine, nici în rău. Deşi nu are nevoie de asistenţă respiratorie, rămâne în stare vegetativă. Un neurolog specialist în leziuni cerebrale l-a examinat acum un an, i-a făcut teste la spital, iar acestea au confirmat leziuni foarte grave. Creierul este foarte afectat, în mai multe locuri”, explică soţia fotbalistului.
“Nu are riduri şi aproape deloc fire de păr alb”, îl descrie soţia. “Îmbătrâneşte mai greu decât mine. Am impresia că timpul s-a oprit în ziua accidentului, la 17 martie 1982”, adaugă Bernadette.
Judecată de semeni
“Îl şi alimentez, dar trebuie ca totul să fie pasat şi amestecat”, explică soţia. “Când doarme, închide ochii, când e treaz, are ochii deschişi, dar nu vede. O să-l vedeţi în pat, arată normal, ca şi noi. Este aici, fără a fi aici. Cred că este în lumea lui. Nu se poate exprima, dar este viu. Îi vorbesc tot timpul. Îl îndemn să se mişte, reacţionează. Când, de exemplu, aude o voce pe care nu a mai auzit-o de multă vreme, eu văd diferenţa. Mişcă maxilarele, ai impresia că percepe ceva”, crede Bernadette Adams.
32 de ani? Pare imposibil chiar şi de imaginat. Pare imposibil de trăit aşa ceva. Cum de poate Bernadette să continue lupta? De ce nu a cedat? Sunt întrebări legitime, comentarii pe care omul de rând le face inevitabil şi care au şi apărut, de altfel, în comentariile pe marginea reportajului difuzat de RTL. Mulţi o judecă şi o consideră egoistă. Alţii nu ezită să spună că e nebună. Viaţa ei? Nu contează, dacă soţul ei este scos din context. Importanţi sunt şi cei doi copii ai cuplului, Bernadette fiind foarte mândră de aceştia, căci i-a crescut “într-o fericire completă”, în timp ce ea a trăit o teribilă durere.
“Dacă ar vrea să moară, mi-ar da de înţeles”
Eutanasia? “Povestea mea nu are de-a face cu aşa ceva. Dacă Jean-Pierre ar vrea să moară, mi-ar da de înţeles. Pare bine, faţa sa este senină”, crede ea cu tărie, după cum scrie şi Midi Libre.
Zi de zi alături de fostul fotbalist, Bernadette Adams mărturiseşte că are şi zile complicate. “Este epuizant. Uneori am nevoie să respir, mă sufoc”, explică. Neputând comunica, Jean-Pierre Adams este condamnat la tăcere de 32 de ani. “Dacă s-a săturat? Nu am de unde să ştiu. Dar nu vă imaginaţi că o să-l las să se sufoce şi să moară”, explică aceasta pentru RTL.
Bernadette se gândeşte la Corinna, soţia lui Michael Schumacher, mărturisind că este impresionată de drumurile zilnice pe care le face la spitalul din Grenoble, unde zace pe patul de spital, conectat la aparate, multiplul campion de Formula 1. Ba chiar, crede Bernadette, pentru Corinna trebuie să fie mai greu. Dacă l-ar avea acasă, ar avea impresia că viaţa continuă. Aşa, pe drum spre spital şi apoi pe drum spre casă, sigur gândurile cele mai negre o năpădesc pe greu încercata soţie a lui Schumi, crede Bernadette, cea atât de experimentată în gestionarea durerii. De altfel, ea are şi un sfat pentru Corinna: să nu se lase păgubaşă, să-i vorbească tot timpul lui Schumi. “Trebuie să încerce să trăiască aşa cum o făceau înainte. Poate fi de foarte lungă durată, dar trebuie să continue să lupte”, spune Bernadette.
Anesteziştii vinovaţi
“O acumulare de neglijenţe”, a subliniat procurorul, în cadrul procesului penal din 1989. Internat la spitalul Edouard-Herriot din Lyon pentru o simplă operaţie la un ligament al genunchiului, Jean-Pierre Adams nu s-a mai trezit niciodată din anestezie. În dimineaţa respectivă era un singur anestezist la opt pacienţi. Cel care l-a intubat era un student, apreciat ulterior drept “mediocru”. Nu exista o masă bombată necesară acestui tip de operaţie în poziţie ventrală, iar pernele care ar fi trebuit să-l stabilizeze pe pacient alunecau. Iată o succesiune de erori care a antrenat un bronhospasm, înecând plămânii lui Jean-Pierre Adams şi lipsind, timp de prea multe minute, creierul de oxigen.
Cei doi anestezişti, declaraţi vinovaţi de rănire involuntară, au primit fiecare câte o lună de închisoare cu suspendare şi au fost obligaţi la plata unei amenzi în valoare de 800 de euro (în banii actuali). La tribunalul administrativ, Bernadette Adams a obţinut despăgubiri şi o pensie viageră, pe care i-o plăteşte sistemul de asigurări din Lyon. Sigur, banii o ajută pe soţie să-i asigure fostului sportiv cele necesare supravieţuirii (kinetoterapeut, asistent, hrana, medicamentele etc), atât cât poate fi ea numită supravieţuire. Viaţa ei, ca femeie şi soţie, nici nu mai contează. “Trăiesc. Altfel, dar trăiesc”, se mulţumeşte să spună Bernadette Adams. “Dacă eu nu mă ocup de el, cine să o facă? Nimeni. În plus, copiii noştri nu ar suporta să-l ştie în altă parte decât acasă. Nu îl voi abandona niciodată, decât dacă voi fi obligată într-o bună zi. Dar ca să-l duc într-un centru specializat, va trebui să fiu cu adevărat în agonie”, spune aceasta.
Citește pe Antena3.ro
