Curtea Constituţională a Republicii Moldova a declarat luni constituţională hotărârea Parlamentului prin care Corneliu Gurin a fost numit în funcţia de procuror general şi a anulat o altă hotărâre a Legislativului prin care actul respectiv fusese abrogat, relatează agerpres.ro.
Astfel, Curtea Constituţională a anulat încă un act, dintr-un controversat pachet de legi votat de Parlament la 3 mai, după ce sâmbătă a declarat neconstituţională acordarea unor împuterniciri sporite Guvernului demisionat şi a anulat câteva acte prin care au fost demişi doi membri ai Guvernului şi un alt funcţionar guvernamental.
Corneliu Gurin a fost numit procuror general la 18 aprilie, postul fiind vacant de trei luni. După două săptămâni, deputaţii Partidului Liberal Democrat şi cei comunişti au anulat numirea, fiind contestată corectitudinea votului.
Cei trei funcţionari guvernamentali au fost propuşi în aceste funcţii de Partidul Liberal (PL), formaţiune care, în prezent, este în relaţii ostile cu Partidul Liberal Democrat, al cărui prim-vicepreşedinte este premierul interimar Iurie Leancă. Conducerea PL a anunţat că nu va susţine candidatura lui Leancă la funcţia de prim-ministru. Hotărârea Curţii Constituţionale va provoca probabil noi reacţii în mediul politic de la Chişinău, după cea din 22 aprilie, când i-a interzis fostului premier Vlad Filat să candideze pentru un nou mandat şi l-a obligat pe preşedintele Timofti să numească un premier interimar în locul său.
În urma acelei hotărâri, care a provocat dispute şi a agravat criza politică, deputaţii PLDM, formaţiune condusă de Filat, şi cei din opoziţia comunistă au votat unele amendamente legislative prin care judecătorii Curţii Constituţionale pot fi demişi de Parlament dacă îşi pierd încrederea deputaţilor. Legea a fost dur criticată de UE şi de Consiliul Europei, iar preşedintele Timofti nu a promulgat-o. Aceasta a fost retrimisă Parlamentului, dar dacă va fi votată din nou, atunci preşedintele va fi obligat să o semneze.
Sâmbătă, preşedintele Nicolae Timofti a criticat dur activitatea Curţii Constituţionale, în cadrul unei conferinţe comune de presă cu comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, Stefan Fule, şi a solicitat UE să examineze activitatea instanţei din ultima perioadă de timp.