x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cutia neagră a elicopterului prăbușit în Washington DC a fost recuperată 

Cutia neagră a elicopterului prăbușit în Washington DC a fost recuperată 

de Redacția Jurnalul    |    01 Feb 2025   •   11:20
Cutia neagră a elicopterului prăbușit în Washington DC a fost recuperată 

Autoritățile au recuperat cutia neagră de pe elicopterul implicat în accidentul aviatic din Washington DC, care a provocat moartea a 67 de persoane pe Aeroportul Național Ronald Reagan, miercuri, potrivit BBC.

Echipele de intervenție intenționează să intensifice operațiunile pe parcursul weekendului pentru a recupera resturile de la fața locului.

Un avion regional de pasageri American Airlines și un elicopter Black Hawk al armatei americane s-au prăbușit în râul Potomac după o coliziune în aer în apropierea Aeroportului Național Reagan din Washington, miercuri seară.

American Airlines a confirmat că 64 de persoane se aflau la bordul avionului - dintre care 60 de pasageri și patru membri ai echipajului. Trei soldați erau la bordul elicopterului, a declarat un oficial american.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: elicopter prabusire washington dc