x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cutremur de peste 5 grade în Grecia

Cutremur de peste 5 grade în Grecia

de Redacția Jurnalul    |    21 Iul 2024   •   10:39
Cutremur de peste 5 grade în Grecia
Sursa foto: Hepta

Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit partea de vest a insulei turistice Creta, a raportat duminică Institutul de Geodinamică din Atena, informează DPA.

Primele măsurători au arătat că seismul, care a avut loc la ora 7:02 AM (04:02 GMT), a avut epicentrul la circa 18 kilometri sub fundul mării. Cutremurul a lovit la circa 60 de kilometri sud de coasta sudică a insulei, în apropierea micului oraş portuar Palaiochora.

Acest cutremur mai mare a fost precedat de numeroase seisme mai mici produse în regiune. Agenţia elenă de protecţie civilă nu a precizat iniţial dacă au existat victime sau clădiri avariate şi nu a fost emisă o alertă de tsunami.

"Observăm fenomenul şi nu putem spune încă dacă acesta a fost cutremurul principal', a declarat seismologul Gerasimos Chouliaras pentru radioul public grec ERT.

Iniţial nu au fost raportaţi răniţi, potrivit mass media locale. Cu toate acestea, mulţi oameni au fost treziţi din somn. Cutremurul
a fost resimţit în mari părţi din Creta, a anunţat radiodifuzorul.

Plăcile africană şi europeană se întâlnesc sub fundul mării la sud de Creta, aceasta cauzând în mod repetat cutremure puternice.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: cutremur grecia