x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Demisii în cascadă la Londra

Demisii în cascadă la Londra

de Mihaela Matachita    |    06 Iun 2009   •   00:00
Demisii în cascadă la Londra
Sursa foto: Shaun Curry/AFP

Aflat în ochiul ciclonului după şapte demisii ministeriale în patru zile, premierul britanic, Gordon Brown, a încercat ieri să îşi salveze funcţia, remaniind Guvernul, în timp ce laburiştii au înregistrat grele pierderi electorale.



Ultima lovitură pe care a suferit-o premierul Gordon Brown (foto) a fost cea din partea ministrului Transporturilor, Geoff Hoon. Asta după ce, cu scurt timp înainte, ministrul Apărării, John Hutton, renunţase la funcţie din "motive familiale", după cum a relatat AFP. Dar, spre deosebire de ministrul Muncii, James Purnell, care şi-a anunţat demisia joi seară târziu, Hutton nu i-a cerut lui Gordon Brown să îşi părăsească postul. El a explicat la BBC că este "o decizie personală" şi nu o dezavuare la adresa premierului.

TEST ELECTORAL
Explicaţiile lui Hutton au intervenit în timp ce Downing Street anunţa o remaniere ministerială. Potrivit mass-media britanice, ministrul Sănătăţii, Alan Johnson, considerat succesor potenţial al lui Gordon Brown, va trece la Interne, în locul lui Jaqui Smith, compromis în scandalul deconturilor. Hutton va fi înlocuit la Apărare de actualul ministru pentru Irlanda de Nord, Shaun Woodward. În rest, rămân: Alistair Darling la Finanţe, David Milliband la Externe, Jack Straw la Justiţie şi Peter Mandelson la Comerţ.

Remanierea a survenit la o zi după demisia spectaculoasă a lui Purnell, care i-a cerut deschis premierului să plece pentru binele partidului, o presiune care l-a fragilizat şi mai mult pe Gordon Brown a cărui supravieţuire politică depinde de rezultatele alegerilor europene şi locale. Primele rezultate ale scrutinului local de joi arată că Partidul Laburist este în dificultate, pierzând deja 23 de locuri de consilieri, în timp ce opoziţia conservatoare a câştigat 18.

Britanicii au fost chemaţi la urne pentru alegerea a 72 de eurodeputaţi şi a 2.318 de reprezentanţi în 30 de localităţi din Anglia, precum şi a trei primari. Alegerile locale şi europene reprezintă pentru Guvernul Brown primul test electoral de la scandalul deconturilor "umflate" ale unor deputaţi şi miniştri, scandal care a antrenat cascada de demisii din Camera Comunelor şi din Guvern şi care ameninţă acum vârful puterii.

Prezentul scrutin este totodată ultimul test înaintea alegerilor legislative din iunie 2010. "Spargerea" actualului Guvern a dat glas deputaţilor laburişti "rebeli" care au lansat o petiţie prin e-mail pentru a-l forţa pre Brown să demisioneze. Ei speră să obţină cele 70 de voturi necesare alegerii unui nou lider laburist. Ieri, opoziţia conservatoare şi liberal-democrată a cerut din nou legislative anticipate.

×
Subiecte în articol: externe