x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Denuclearizare: Phenianul nu a adoptat măsurile necesare (Bolton)

Denuclearizare: Phenianul nu a adoptat măsurile necesare (Bolton)

07 Aug 2018   •   18:29
Denuclearizare: Phenianul nu a adoptat măsurile necesare (Bolton)
Sursa foto: White House

 Coreea de Nord nu a adoptat măsurile necesare în sensul denuclearizării, în pofida angajamentelor luate la summitul dintre preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderul nord-coreean Kim Jong-Un în luna iunie, a declarat marţi consilierul preşedintelui american pentru securitatea naţională John Bolton, citat de Reuters. 

Într-un interviu acordat Fox News, John Bolton a declarat că secretarul de stat american, Mike Pompeo, este dispus să se deplaseze în Coreea de Nord pentru a se întâlni cu Kim Jong-Un. 

'Nu mai avem nevoie de retorică', a spus Bolton, insistând că 'avem nevoie de măsurile Coreei de Nord în favoarea denuclearizării'. 

Potrivit lui John Bolton, Statele Unite s-au conformat declaraţiilor pe care le-au făcut la summitul din 12 iunie, organizat în Singapore. 

'Doar Coreea de Nord nu a luat măsurile pe care noi le considerăm necesare pentru denuclearizare', a afirmat el în interviul acordat Fox News, adăugând că nicio relaxare a sancţiunilor vizând Phenianul nu este în prezent examinată de către Casa Albă. 

Într-un editorial, cotidianul nord-coreean Rodong Sinmun, organul oficial al Partidului Muncitorilor (la putere) a cerut Washingtonului să renunţe la sancţiunile instituite împotriva Coreei de Nord.

AGERPRES

×