Programul, numit Conflict Observatory, "cuprinde documentarea, verificarea și diseminarea dovezilor din surse deschise privind acțiunile forțelor Rusiei în timpul războiului brutal ales de președintele Putin", potrivit unei note de presă a Departamentului de Stat.
"Conflict Observatory va analiza și va păstra informațiile disponibile în mod public și comercial, inclusiv imaginile din satelit și informațiile împărtășite prin intermediul rețelelor de socializare, în conformitate cu standardele juridice internaționale, pentru a fi utilizate în cadrul mecanismelor de responsabilizare actuale și viitoare", se arată în notă.
Informațiile vor fi împărtășite public prin intermediul unei platforme online, a adăugat nota.
Departamentul de Stat a precizat că programul este o colaborare cu "Esri, o companie de top în domeniul sistemelor de informații geografice, Laboratorul de cercetare umanitară al Universității Yale, Inițiativa de salvare culturală Smithsonian și PlanetScape Ai", iar "guvernul SUA a contribuit, de asemenea, cu imagini comerciale din satelit".
Departamentul de Stat a declarat că se așteaptă ca organizațiile partenere internaționale să se alăture programului. Rapoartele vor fi disponibile pe site-ul ConflictObservatory.org.
(sursa: Mediafax)