x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un deputat rus vrea pedeapsa cu moartea pentru amestec extern în alegeri

Un deputat rus vrea pedeapsa cu moartea pentru amestec extern în alegeri

06 Mar 2018   •   09:52
Un deputat rus vrea pedeapsa cu moartea pentru amestec extern în alegeri

Un deputat a propus introducerea pedepsei cu moartea pentru cetăţenii străini care se amestecă în procesul electoral din Federaţia Rusă, cu mai puţin de două săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale din 18 martie, informează The Moscow Times.

 

Kremlinul a impus un moratoriu asupra utilizării pedepsei capitale, menţinută în legislaţia rusă, în urmă cu aproximativ două decenii, pentru ca Rusia să poată deveni membră a Consiliului Europei. Luna trecută, 13 cetăţeni ruşi au fost condamnaţi de un procuror special pentru o largă campanie de influenţă online, menită să influenţeze alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA.

'Trebuie să-i condamnăm la 25 de ani (pentru amestec în alegerile din Rusia). Sau la pedeapsa cu moartea, pentru că aceasta este un îndemn la modificarea ordinii constituţionale (din Rusia)', a spus Kalaşnikov. 'Este cea mai gravă infracţiune care există, mai gravă decât violul şi crima', a adăugat el.

Declaraţia deputatului rus, care este preşedinte al Comisiei din cadrul Dumei de Stat pentru problemele CSI, integrării eurasiatice şi legături cu conaţionalii ruşi, survine după ce doi înalţi oficiali din cadrul Ministerului rus al Afacerilor Externe şi al Consiliului Federaţiei (camera superioară) au declarat că deţin dovezi conform cărora Statele Unite se amestecă în alegerile prezidenţiale din Rusia.

Nu este prima dată, când deputatul Leonid Kalaşnikov, membru al Partidului Comunist, face declaraţii controversate. La începutul lui ianuarie, el atenţiona că Ucraina ar trebui să fie gata 'să restituie Rusiei jumătate din teritoriu, pentru că nu doar Crimeea, ci şi Harkov, Dnepropetrovsk şi Donbass nu făceau parte din Ucraina înainte de formarea Uniunii Sovietice'.

De asemenea, tot la începutul acestui an el avertiza că alegătorii preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, ale cărui atribuţii tocmai fuseseră suspendate temporar de Curtea Constituţională a republicii, ar putea ieşi în stradă pentru a-l susţine. 'Dodon poate rezista prin îndemnarea oamenilor să iasă în stradă. În opinia mea, s-ar putea, de asemenea, ca aceasta să provoace tulburări (în Republica Moldova), deoarece alegătorii care l-au ales pe Dodon ca preşedinte nu vor accepta situaţia actuală', declara deputatul rus. AGERRPES

×