x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Detaliu ÎNFRICOŞĂTOR, descoperit într-o pictură murală din secolul al XVI-lea. Istoricii, BULVERSAȚI: "Este foarte stranie" (VIDEO)

Detaliu ÎNFRICOŞĂTOR, descoperit într-o pictură murală din secolul al XVI-lea. Istoricii, BULVERSAȚI: "Este foarte stranie" (VIDEO)

23 Apr 2015   •   11:18
Detaliu ÎNFRICOŞĂTOR, descoperit într-o pictură murală din secolul al XVI-lea. Istoricii, BULVERSAȚI: "Este foarte stranie" (VIDEO)

Angie şi Rhodri Powell, din Marea Britanie, au fost extrem de încântaţi în momentul în care, în urmă cu câţiva ani, dorind să-şi redecoreze casa din Somerset, au descoperit o pictură murală din secolul al XVI-lea. Iar încântarea a fost şi mai mai mare atunci atunci când un expert le-a spus că pictura are o importanţă naţională.

Însă surprizele nu s-au oprit pentru cei doi soţi. Angie şi Rhodri au mai făcut o descoperire, care, de această dată, le-a dat fiori pe şira spinării. Cei doi spun că pictura murală ascunde un detaliu şocant. Deşi la prima vedere pictura îl arată pe regele Henric al VIII-lea stând pe tron, atunci cand este privită invers, de jos în sus, desenul seamănă cu chipul Diavolului, spun ei.

Acceaşi imagine înfricoşătoare se vede şi dacă priveşti pictura printr-o sticlă.

"Când ne-am dat seama de acest detaliu, eu şi soţul meu ne-am sperit îngrozitor de rău. Este o imagine foarte neplacută. M-am speriat pentru că mi-am dat seama că este Diavolul!", a povestit Angie pentru Daily Mail.

Pictura, despre care experţii susţin că a fost realizată între anii 1530-1540, are o lăţime de 6 metri şi o înălţime de aproape 2 metri.

Kathryn Davies, specialist în pictura murală, a declarat: "Arată cam...diavolesc, într-adevăr. Imaginea este bizară şi când te uiţi la ea printr-un pahar. Este foarte stranie".

Diarmaid MacCulloch, specialist în istoria religiilor, crede însă că iluzia optică a fost realizată probabil intenţionat, fiind o glumă la moda în perioada respectivă.

Alte articole interesante
■ SCENĂ TERIFIANTĂ într-o mănăstire din Palermo. Ce au filmat oamenii de ştiinţă în catacombele călugărilor capucini (VIDEO)
■ Caz șocant: Embrion uman, descoperit în creierul unei femei! (VIDEO)
■ A descifrat MISTERUL celebrelor linii Nazca din Peru, după 5 ani de cercetări! Ce a descoperit un om de ştiinţă britanic (VIDEO)
 


■ Mesajul unui geolog, găsit pe o insulă din Oceanul Arctic. Ce a scris omul de ştiinţă în urmă cu 56 de ani (VIDEO)
■ Oamenii de știință au descifrat cel CEL MAI MARE MISTER din Univers. "Este uluitor, va deschide o uşă către o lume complet nouă!" (VIDEO)
■ 
■ Descoperirea din adâncurile Mării Negre anunţă vremuri grele. "Inversarea poate avea loc oricând. Va fi HAOS!" (VIDEO)



×