Fenomenul de proliferare nucleara cu care se confrunta lumea astazi este o creatie a Rusiei lui Hrusciov, scrie Pacepa intr-un articol denumit "Tiranii si bomba".
Criza internationala creata de testul nuclear efectuat de Coreea de Nord si rapoartele privind posibilitatea ca regimul comunist de la Phenian sa efectueze inca unul in viitorul apropiat se datoreaza, istoric vorbind, liderului sovietic Nikita Hrusciov, este de parere Ioan Mihai Pacepa, oficialul cu cel mai inalt rang care a fugit vreodata din fostul bloc sovietic. Intr-un articol aparut in publicatia online National Review, Pacepa reaminteste felul in care tehnologia nucleara a trecut din mainile rusilor in cele ale "fratilor" chinezi, apoi in cele ale nord-coreenilor si pakistanezilor. CEAUSESCU SI BOMBA. "Am facut si eu parte din sanctuarul citadelei inexpugnabile a intrigii nucleare comuniste si am motive sa cred ca nici o diplomatie atomica de pe pamant nu l-ar fi putut impiedica pe Kim Jong Il sa obtina arme nucleare", scrie Pacepa, care aminteste ca si dictatorul roman Nicolae Ceausescu a avut ambitia de a dezvolta un program nuclear. "Nimic in afara de moarte nu l-a putut impiedica" sa obtina arma atomica, povesteste autorul, care detaliaza ca, dupa moartea lui Ceausescu, Romania a raportat la Agentia Internationala pentru Energie Atomica descoperirea unei cantitati de plutoniu, o incalcare clara a Tratatului de Neproliferare. "Pentru proliferarea armelor nucleare trebuie sa-i multumim lui Nikita Hrusciov", apreciaza Pacepa, care sustine ca tehnologia nucleara sovietica a fost oferita mai intai Chinei, a carei conducere a oferit-o dupa aceea Phenianului si Islamabadului.Citește pe Antena3.ro