x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dilma Rousseff nu demisionează de la preşedinţia Braziliei

Dilma Rousseff nu demisionează de la preşedinţia Braziliei

04 Apr 2016   •   11:15
Dilma Rousseff nu demisionează de la preşedinţia Braziliei
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA

Preşedinta Braziliei, Dilma Rousseff, a reafirmat duminică - pe pagina sa de Facebook - că nu va demisiona din funcţie, relatează AFP.


Ea a răspuns astfel unui editorial publicat duminică de influentul cotidian Folha din Sao Paulo care îi cerea să renunţe la atribuţiile prezidenţiale.

Lidera stângii braziliene este suspectată că a manipulat conturile publice pentru a fi realeasă în 2014.

Potrivit opoziţiei, Dilma Rousseff ar fi determinat bănci de stat să suporte cheltuieli suplimentare neînscrise în buget în 2014 şi 2015. Ea ar fi cosmetizat conştient conturile publice pentru a disimula amploarea deficitelor şi a favoriza realegerea sa în 2014, făcându-se vinovată de un 'delict de responsabilitate', prevăzut în Constituţie.

Şefa statului a răspuns că toţi predecesorii ei au recurs la această practică şi denunţă o procedură 'fără bază legală', care maschează o 'tentativă de lovitură de stat' instituţională.

Avocatul general al Braziliei, Jose Eduardo Cardozo, urmează să pledeze luni în favoarea ei în faţa comisiei parlamentare însărcinate să statueze asupra eventualei sale destituiri. Comisia va trebui să-şi anunţe decizia în 11 aprilie.

Dilma Rousseff se străduieşte să obţină sprijinul parlamentar necesar evitării destituirii, dar tabăra sa a fost fragilizată de retragerea din coaliţia guvernamentală a Partidului Mişcării Democrate Braziliene (PMDB), trecut în opoziţie.

Prima forţă parlamentară, cu 69 de deputaţi din 513 şi 18 senatori din 81, PMDB era principalul aliat al coaliţiei de la putere, condusă de Partidul Muncitorilor (PT, de stânga) şi făcea parte din guvern din 2004.

La jumătatea lunii aprilie, opoziţia va trebui să obţină voturile a cel puţin 342 de deputaţi din 513 (două treimi) pentru ca procedura de destituire să continue apoi în Senat, în absenţa cărora ea ar fi anulată automat.

Partidul Muncitorilor, aflat la putere de 13 ani, şi mişcarea sa socială au convocat în ultimele zile manifestaţii în sprijinul Dilmei Rousseff, sperând în succesul presiunii acestora asupra deputaţilor ezitanţi.

Sursa:  Agerpres

×
Subiecte în articol: dilma rousseff brazilia presedinte