x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noi directive şi regulamente europene se aplică de la 1 ianuarie 2014. Ce OBLIGAŢII vor avea statele UE

Noi directive şi regulamente europene se aplică de la 1 ianuarie 2014. Ce OBLIGAŢII vor avea statele UE

de Mediafax    |    30 Dec 2013   •   17:45
Noi directive şi regulamente europene se aplică de la 1 ianuarie 2014. Ce OBLIGAŢII vor avea statele UE

Ţările UE trebuie să facă economie la energie, potrivit Directivei privind eficienţa energetică aplicată din 1 ianuarie 2014, în timp ce pachetul legislativ ce vizează supravegherea instituţiilor de credit permite limitarea primelor acordate bancherilor.

Conform Directivei UE nr. 27/2012 privind eficienţa energetică, începând cu 1 ianuarie 2014, fiecare stat membru trebuie să se asigure că 3% din suprafaţa totală a clădirilor încălzite şi/sau răcite deţinute şi ocupate de administraţia sa centrală se renovează anual pentru a îndeplini cerinţele minime în materie de performanţă energetică stabilite pe baza articolului 4 din Directiva 2010/31/UE.

Fiecare stat membru va stabili o schemă de obligaţii în ceea ce priveşte eficienţa energetică. Practic, de la 1 ianuarie 2014 şi până la 31 decembrie 2020, fiecare ţară trebuie să facă economii în fiecare an de 1,5% din volumul vânzărilor anuale de energie către consumatorii finali.

Totodată, de la 1 ianuarie 2014, consumatorii noncasnici nu vor mai beneficia de tarif reglementat, necesarul de energie electrică fiind achiziţionat de pe piaţa liberă.

Pachetul CRD IV va consacra în legislaţia UE un set cuprinzător de standarde internaţionale, cunoscute sub denumirea de Acordul Basel III. Pachetul cuprinde Directiva UE nr. 36/2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Măsurile din pachet, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2014, au ca scop consolidarea stabilităţii financiare prin sporirea rezistenţei sectorului bancar la şocuri financiare, să contribuie la o creştere economică durabilă, prin introducerea de norme armonizate necesare pentru piaţa unică şi, în acelaşi timp, prin garantarea fluxului creditelor către economia reală.

Pachetul vizează o proporţie mai mare a capitalului de cea mai bună calitate pentru a acoperi pierderile neaşteptate, cerinţe de capital suplimentar sub forma rezervelor şi dispoziţii privind lichiditatea şi efectul de levier.

Totodată, CRD IV va oferi posibilitatea statelor membre de a înăspri cerinţele prudenţiale şi de a limita primele acordate bancherilor.

Noua legislaţie se va aplica tuturor băncilor europene.

Începutul de an aduce şi intrarea în vigoare a Regulamentului UE nr 1.336/2013 de modificare a Directivelor 17/2004, 18/2004 şi 81/2009 în ceea ce priveşte pragurile de aplicare pentru procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii.

Modificările vizează creşterea valorilor pragurilor contractelor cărora li se aplică cele trei directive.
La 9 decembrie, Consiliul UE a adoptat un Regulament prin care se suspendă taxele vamale la importurile de combustibil pentru avioane cu reacţie, de la 1 ianuarie 2014. Suspendarea taxelor vamale, care se ridică în prezent la 4,7%, va fi revizuită peste 5 ani.

Decizia a fost luată pentru a preveni creşteri de preţuri la combustibil, în condiţiile în care de la 1 ianuarie se aplică un nou sistem de preferinţe tarifare generalizate. Astfel, de la această dată, mai multe ţări exportatoare de carburant pentru avioane vor înceta să beneficieze de acces preferenţial pe piaţa Uniunii, iar impunerea de taxe vamale pentru combustibilii de la aceşti furnizori ar putea determina o creştere a preţurilor în UE.

De la 1 ianuarie se aplică Regulamentul 143/2013 al Comisiei din 19 februarie 2013 de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei în ceea ce priveşte stabilirea emisiilor de CO2 generate de vehiculele supuse omologării de tip în mai multe etape.

Modificările vizează obţinerea certificatului de omologare individuală pentru vehicule, formula pentru a stabili masa de referinţă etc.

Anul 2014 aduce şi o reducere a birocraţiei pentru societăţile care fuzionează, prin simplificarea procedurii de notificare a concentrărilor economice şi prin utilizarea unei proceduri simplificate pentru cazurile de fuziune care nu pun probleme.

La 5 decembrie, Comisia Europeană a adoptat un pachet legislativ care intră în vigoare la 1 ianuarie şi care simplifică procedura de notificare a fuziunilor şi achiziţiilor. Cel mai important element al acestui pachet este extinderea tranzacţiilor care vor intra sub incidenţa acestei proceduri simplificate. Companiile aflate în proces de fuzionare vor furniza mult mai puţine informaţii CE decât în prezent. Totodată, Legislativul european va putea să-şi dea acordul pentru o fuziune fără a mai face o investigaţie privind efectele concurenţiale ale tranzacţiei notificate.

Comisia speră că procedura simplificată va putea fi aplicată pentru 60%-70% din fuziunile şi achiziţiile viitoare.

De la 7 ianuarie 2014, Directiva 2010/75/UE - intrată în vigoare la 6 ianuarie 2011 - privind emisiile industriale va înlocui alte şase directive.

Directiva conţine dispoziţii speciale pentru următoarele tipuri de instalaţii: instalaţiile de ardere, instalaţiile de incinerare sau coincinerare a deşeurilor, anumite instalaţii şi activităţi care utilizează solvenţi organici şi instalaţiile producătoare de dioxid de titan.

Ea nu se aplică activităţilor de cercetare şi dezvoltare sau testării de noi produse şi procese.
Dispoziţiile speciale se aplică instalaţiilor de ardere, instalaţiilor de incinerare sau coincinerare a deşeurilor, instalaţiilor care utilizează solvenţi organici şi instalaţiilor producătoare de dioxid de titan.
Valorile limită de emisie pentru instalaţiile mari de ardere sunt, în general, mai stricte decât cele prevăzute de Directiva 2001/80/CE.

Statele membre trebuie să instituie un sistem de inspecţii de mediu ale instalaţiilor vizate.

×
Subiecte în articol: reglementari ue