Doi arheologi germani au fost răpiţi în estul statului Kaduna, în nord-vestul Nigeriei, iar doi localnici care au încercat să-i salveze au fost ucişi, a confirmat joi poliţia locală, informează AFP. Potrivit acestuia, cei doi bărbaţi lucrau pentru acest sit de arheologie de 10 ani, iar forţele de securitate locale le-au oferit o echipă de protecţie personală, dat fiind valul de răpiri din regiune. Cu toate acestea, arheologii au preferat să apeleze la escortă din partea localnicilor, afirmă el.
Potrivit locuitorilor din zonă, două femei, de asemenea germane, îi însoţeau pe arheologi în momentul incidentului. 'Răpitorii au sosit cu arme de foc şi cu macete, şi le-au ordonat celor doi germani să-i urmeze. În mod surprinzător, ei nu au dorit să le răpească şi pe cele două femei. Au tras în aer pentru a-i speria pe săteni şi i-au luat pe cei doi', relatează un martor ocular sub protecţia anonimatului. 'Cei doi săteni care au decis să-i urmărească pe răpitori au fost ucişi', a adăugat el.
Această răpire a avut loc în apropierea drumului care leagă aeroportul din Kaduna de capitala federală Abuja. Lipsa de securitate în jurul acestei axe este extrem de îngrijorătoare, în condiţiile în care guvernul Nigeriei a anunţat închiderea aeroportului din Abuja pentru şase săptămâni, pentru reparaţii, începând cu 8 martie, şi toate zborurile interioare trebuie să fie reorientate spre Kaduna.
Companiile internaţionale au refuzat să utilizeze aeroportul din Kaduna, invocând probleme de securitate şi infrastructura vetustă.
Răpirile sunt extrem de frecvente pe acest drum, adăugându-se escaladării violenţelor între nomazii Fulani şi agricultorii din regiune, violenţe care au făcut cel puţin 200 de morţi, de decembrie 2016 şi până acum, relatează Agerpres.