Domnişoara Pogany, în dispută internaţională

O versiune din 1913 a celebrei sculpturi Domnişoara Pogany, capodoperă a artistului plastic de origine română Constantin Brancuşi, se află în miezul unei "bătălii baroce" în privinţa custodiei acesteia, a scris cotidianul american New York Times în ediţia online de sâmbătă.

Disputa asupra custodiei acestui bust în bronz se desfăşoară în tribunale din Manhattan, Oslo şi Paris, doi mari colecţionari angajând milioane în lupta care a deschis o prăpastie adâncă între fraţii Botez, a căror familie a deţinut sculptura timp de aproape un secol. Bătălia a dus la dispariţia însăşi a capodoperei.

"Va lua mult timp", a spus Christen Sveaas, un colecţionar de artă norvegian, despre bătălia juridică. El a început un proces pentru intrarea în vigoare a unui contract din 2007 care l-ar face proprietarul lucrării. În dispută se mai află un holding în legătură cu David Martinez, finanţist din New York de origine mexicană, şi un colecţionar de artă.

Sculptura este una din multele versiuni pe care Brancuşi le-a realizat în marmură sau bronz la Paris, pozându-i ca model artista ungară Margit Pogany. Una dintre versiuni se află la Muzeul de Artă Modernă, celebrul MOMA, din New York.

Reclamată de România drept comoară naţională în valoare de 100 de milioane de dolari, se crede că statuia a fost plasată într-un depozit de una dintre părţi. Sveaas şi holdingul pretind fiecare că statuia le-a fost vândută în 2007 de fraţii Alexandru şi Alvaro Botez, originari din România.


"ODISEEA" UNEI SCULPTURI
Aceştia spun că bronzul a intrat în posesia familiei lor în 1914, când Brâncuşi l-a dat bunicilor lor din partea mamei, artişti români cu care sculptorul era prieten. În 1976, familia a împrumutat sculptura Muzeului Naţional de Artă al României pentru o expoziţie de două luni. Dar Guvernul român a refuzat să o returneze, pe motiv că face parte din patrimoniul cultural. A fost nevoie de două decenii, un proces şi un ordin al celei mai înalte Curţi din România pentru ca familia să o primească înapoi în 2000. Între timp, fraţii Botez au cumpărat sculptura de la unchiul lor, în 1992. Cu anii, fraţii au emigrat, Alexandru la Oslo, unde a lucrat ca arhitect, şi Alvaro la Paris, unde s-a zbătut ca artist. Apoi, ei au oferit bronzul la licitaţie la Christie's în New York, dar lucrarea a fost retrasă după obiecţiunile Guvernului român.


PRETENDENTUL NORVEGIAN
În 2005, fraţii au încercat din nou, negociind să vândă bustul norvegianului Sveaas (53 de ani), proprietarul unei companii de investiţii în shipping şi imobiliare. Acesta mai are un Brâncuşi, "Prometeu". Când vânzarea a părut iminentă în 2007, fraţii Botez au depozitat bronzul la o bancă din Paris pentru siguranţă. Dar cei doi au început să se certe, Alvaro (65 de ani) dorind o vânzare rapidă, iar Alexandru (72 de ani) favorizând aşteptarea în speranţa că România va renunţa şi astfel va creşte preţul statuii. În iulie 2007, Sveaas a semnat contracte separate cu cei doi fraţi. În contractul cu Alexandru şi cei doi copii ai acestuia, norvegianul a acceptat să plătească 7 milioane pentru jumătate din Domnişoara Pogany, restul de bani urmând a fi plătiţi dacă toate pretenţiile României vor fi respinse. Într-un acord separat cu fiica lui Alexandru, Sveaas a acceptat să plătească lui Alvaro 5,6 milioane de dolari pentru jumătatea lui de sculptură. Alvaro, nemulţumit, a reziliat contractul.
CANDIDATUL AMERICAN
Având în vedere problemele cu Sveaas, fraţii au reînnoit negocierile cu alt cumpărător, Studio Capital, o corporaţie cu sediul în Belize identificată în documentele tribunalului drept "alter ego" al lui  David Martinez (52 de ani), trader originar din Mexic. Se spune că acesta ar fi plătit 140 de milioane de dolari pentru o pictură a lui Jackson Pollok în 2006 şi ar fi cheltuit 55 de milioande de dolari în 2004 şi 2005 pentru un penthouse în Time Warner Center. În august 2007, pentru a ajunge la un acord cu Studio Capital, Alvaro Botez a dus statuia în Elveţia, pentru a fi studiată de un dealer de artă new-yorkez din partea lui Martinez, Dominique Levy de la L&M Arts. După o săptămână, fără să îi spună nimic lui Sveaas, fraţii Botez au vândut statuia corporaţiei lui Martinez, care le-a plătit 7 milioane de dolari fiecăruia. În plus, dacă pretenţiile României sunt înlăturate în şase ani, lui Alexandru i se va plăti jumătate din preţul de piaţă al lucrării peste cele 7 milioane deja încasate. Documentele de la tribunal arată că Levy a evaluat sculptura la 38 de milioane de dolari. Studio Capital a mai acceptat să înapoieze fraţilor botez 420.000 de dolari împotriva oricărei plăngeri din partea norvegianului Sveaas. Pentru serviciile sale, Levy a încasat un comision de 980.000 de dolari.
De atunci, statuia nu a mai fost văzută. Martinez şi Studio Capital au declinat orice comentariu despre sculptură şi despre soarta acesteia.


JUDECĂTORUL FRANCEZ
Când a auzit de vânzare, Sveaas a răspuns, dându-i în judecată la Oslo pe fraţii Botez şi la Curtea Supremă din Manhattan pe Martinez. A obţinut şi o hotărâre judecătorească la Paris, în 2007, care cere fraţilor Botez să prezinte sculptura şi să o redepoziteze într-o bancă pentru siguranţă. Aceştia nu s-au conformat şi au fost amendaţi cu 11.000 de dolari pe zi, dar pedeapsa aceasta depinde de apel.

Luna trecută, judecătorul din Oslo a hotărât că Sveaas are dreptul la jumătate din proprietate în baza contractului din 2007. (Sveaas spune că intenţionează să facă apel pentru a obţine dreptul asupra întregii lucrări). Judecătorul i-a acordat, de asemenea, 1,5 milioane de dolari despăgubiri pentru negocierea cu rea-credinţă din partea lui Alexandru Botez. Cerându-i-se să comenteze, Timon Botez a răspuns din partea tatălui său, Alexandru, că lupta încă nu s-a sfârşit. Alvaro Botez, care în hotărârea de la Oslo e absolvit, a refuzat să comenteze, la fel ca Martinez şi Levy.

Acum, Sveaas se judecă în Manhattan cu Martinez şi Studio Capital, cărora le cere 80 de milioane de dolari. Avocatul londonez al lui Martinez, Jonathan I. Blackman of Cleary Gottlieb Steen & Hamilton, a negat că clientul său deţine statuia. Studio Capital spune că Sveaas nu a avut niciodată un contract obligatoriu/ferm cu fraţii Botez şi că, deci, nu a fost nici un sabotaj, ci pură concurenţă economică.