x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump anunță un posibil tratament pentru coronavirus. „Să le punem în uz imediat. Oamenii mor, să ne mişcăm repede”

Donald Trump anunță un posibil tratament pentru coronavirus. „Să le punem în uz imediat. Oamenii mor, să ne mişcăm repede”

22 Mar 2020   •   08:05
Donald Trump anunță un posibil tratament pentru coronavirus. „Să le punem în uz imediat. Oamenii mor, să ne mişcăm repede”
Sursa foto: White House

Donald Trump a anunțat că Hidroxiclorochina şi Azitromicina luate împreună „au şansa reală de a produce o mare schimbare în istoria medicinei". Un studiu clinic efectuat cu Hidroxicloroquina pe 25 de pacienţi cu Covid-19 a avut rezultatele promiţătoare.

Preşedintele american a scris pe contul său de Twitter că „Hidroxiclorochina şi Azitromicina luate împreună, au şansa reală de a produce o mare schimbare în istoria medicinei. FDA a reuşit să mute munţii din loc. Mulţumesc! Să le punem în uz imediat. Oamenii mor, să ne mişcăm repede. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”.

 

 

 

Asta după ce joi, Donald Trump a anunţat că FDA (Administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente) a aprobat utilizarea Hidroxiclorochinei şi a Azitromicinei în scopul testării în tratamentul împotriva coronavirusului.

Hotărârea a venit la scurt timp după ce ce purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Sibeth Ndiaye, a salutat „rezultatele promiţătoare” pe care le-au avut cele două medicamente şi a promis să extindă studiile clinice pentru acest tratament.

Astfel, un medicament foarte vechi revine în prim plan. (Hidroxi)Clorochina a fost folosită aproximativ 70 de ani pentru a trata malaria, afecţiunile reumatice şi alte afecţiuni. Acum, utilizarea sa potenţială în lupta împotriva coronavirusului a devenit o sursă de speranţă pentru mulţi, în urma rezultatelor încurajatoare ale unor studii clinice efectuate în Franţa.

Didier Raoult, directorul Institutului Universitar Medical din Marsilia, a explicat că a efectuat un studiu clinic în care a tratat 25 de pacienţi cu Covid-19 cu hidroxicloroquina. După şase zile, a spus el, doar 25 la sută dintre pacienţii care au luat acest medicament mai aveau virusul în corpul lor. În schimb, 90% dintre cei care NU au luat hidroxiclorochina au continuat să fie purtători.

Studiul a demonstrat că hidroxiclorochina şi azitromicina sunt foarte eficiente în tratarea Covid-19. Pacienţii înscrişi în studiu au învins virusul în jurul celei de-a cincea zile de tratament. Experţii avertizează însă că este nevoie ca studiile să fie aprofundate şi că există încă incertitudine cu privire la eficacitatea tratamentului.

În urma acestui anunţ, gigantul farmaceutic francez Sanofi s-a oferit să doneze milioane de cutii de Plaquenil (un nume comercial pentru hidroxiclorochina) pentru a continua testele.

În Franţa, se pare că unele farmacii au fost copleşite de cererea mare a acestor medicamente în ultimele zile. Cu toate acestea, multe voci au subliniat că oamenii nu ar trebui să ajungă la concluzia că hidroxiclorochina este o cură miraculoasă dovedită.

„Acest studiu pare promiţător, dar trebuie să fim cu adevărat atenţi înainte de a ne ridica aşteptările când vine vorba despre un virus atât de nou ca acesta. Încă ne lipsesc o mulţime de date”, a spus Sarah D'Alessandro, profesor de medicină moleculară la Universitatea din Milano şi specialist în malarie.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: Donald Trump coronavirus