x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Tusk solicită responsabilitate comună din partea UE, SUA China şi Rusia

Donald Tusk solicită responsabilitate comună din partea UE, SUA China şi Rusia

16 Iul 2018   •   12:55
Donald Tusk solicită responsabilitate comună din partea UE, SUA China şi Rusia

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a cerut Europei, Chinei, Statelor Unite şi Rusiei să lucreze împreună pentru a evita un război comercial şi “să prevină conflictul şi haosul”, scrie The Guardian.

“Toţi suntem conştienţi de faptul că arhitectura mondială este pe cale să se schimbe sub ochii noştri şi este responsabilitatea noastră comună de a o face să se schimbe în bine”, a spus Donald Tusk, luni, la deschiderea unui summit între China şi UE, în Beijing.

Preşedintele Consiliului European a mai afirmat că încă există timp pentru a opri o posibilă transformare a războaielor comerciale în “conflicte fierbinţi”.

În timp ce liderii Uniunii Europene şi Chinei discută despre schimbări climatice, energie curată, comerţ şi Coreea de Nord, printre alte probleme, Donald Trump se pregăteşte să se întâlnească cu Vladimir Putin în cadrul unui summit la Helsinki.

×