Anne Mansouret, unul dintre martorii-cheie in procesul de agresiuni sexuale intentat lui Dominique Strauss-Kahn, in Franta, de catre fiica ei, ziarista si scriitoarea Tristane Bannon, a marturisit ca a avut o relatie 'consimtita dar brutala' cu fostul director al FMI si ca acesta s-a comportat cu ea ca ca un 'soldat vulgar'. Povestea intre Mansouret si DSK s-a petrecut in 2000, intr-unul dintre birourile OCDE din Paris, unde DSK fusese numit consilier special al secretarului organizatiei. 'M-a tratat cu vulgaritatea unui soldat', le-a dezvaluit Mansouret, care era atunci prietena cu fosta sotie a lui Srauss-Kahn, Brigitte Guillemette. Impreuna au o fiica, Camille, care a fost audiata si ea, luni, in dosarul DSK-Bannon. Brigitte este nasa lui Tristane, care este prietena foarte buna cu Camille.
Dupa 3 ani de la acest incident, Anne Mansouret traia o noua drama, povestea repetandu-se chiar cu fiica ei, Tristane, pe care DSK a incercat sa o violeze in timpul unui interviu pentru noua ei carte si pentru care el o invitase intr-un apartament din Paris, ce semana mai mult cu un studio de filmare. Cand i-a povestit mamei ei ce i se intamplase, cum DSK incercase sa rupa hainele de pe ea si sa o violeze, Tristane l-a descris pe cel care o agresase ca find 'un cimpanzeu in calduri'. Mama ei si alti prieteni, se pare ca si Brigitte, au sfatuit-o atunci sa nu reclame atacul, insa dupa episodul de la Hotelul Sofitel din New York, cu menajera care l-a indepartat de la sefia FMI, Tristane s-a hotarat sa vorbeasca. La fel si mama ei, abia acum. Dupa trei casnicii si o viata implinita, Anne Mansouret spune ca DSK este un 'pradator' care nu incearca sa se faca placut, ci sa insface, si are 'obscenitatea unui mercenar'. La el, nevoia sexuala declanseaza instinctul dominant, l-a mai descris Mansouret, spunand ca a tinut sa faca acum aceste dezvaluiri, pentru a spulbera portretul si miturile facute despre el de catre apropiatii si prietenii lui, care sustin ca este un seducator, si nu un violator.