x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dublin: Guvernul irlandez amână redeschiderea puburilor, pe fondul reapariției cazurilor de COVID-19

Dublin: Guvernul irlandez amână redeschiderea puburilor, pe fondul reapariției cazurilor de COVID-19

15 Sep 2020   •   21:51
Dublin: Guvernul irlandez amână redeschiderea puburilor, pe fondul reapariției cazurilor de COVID-19
Sursa foto: pixabay.com

Guvernul irlandez a anunţat, astăzi, că amână redeschiderea puburilor din Dublin şi că impune noi restricţii pentru adunările între familii, din cauza reapariţiei cazurilor de coronavirus, relatează „Le Figaro”.

După închiderea decretată în martie, Irlanda, care a înregistrat 1.784 de decese din 31.192 de cazuri înregistrate de COVID-19, a redeschis restaurantele care serveau mâncare la sfârşitul lunii iunie. Anunţată pentru prima dată pentru 10 august, redeschiderea celorlalte localuri a fost amânată pentru 21 septembrie.

„Dacă această dată este confirmată la nivel naţional, capitala va fi exclusă”, a declarat vicepremierul Leo Varadkar, într-o conferinţă de presă.

Din această cauză, grupurile vor fi limitate la şase persoane. De asemenea, locuitorii din Dublin sunt sfătuiţi să îşi limiteze călătoriile în afara capitalei.

×
Subiecte în articol: coronavirus irlanda