x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dublu record de infecții COVID și decese în Argentina, de la începutul pandemiei

Dublu record de infecții COVID și decese în Argentina, de la începutul pandemiei

19 Mai 2021   •   08:45
Dublu record de infecții COVID și decese în Argentina, de la începutul pandemiei

Argentina a înregistrat un dublu record de infecții COVID și decese, de la începutul pandemiei, în martie 2020.

Conform raportului zilnic al autorităților din sănătate, sunt 35.543 noi infecții, ceea ce face ca numărul total să ajungă la 3.371.508.

745 de persoane au murit marți, astfel că bilanțul total al deceselor urcă la 71.771.

În Argentina sunt 5.813 persoane spitalizate în unități de terapie intensivă, în timp ce 72,3% din paturile din acest sector sunt ocupate la nivel național și 76,2% în zona metropolitană din Buenos Aires.

Confruntat cu acest scenariu, autoritățile au în vedere o serie de noi măsuri restrictive care vor fi introduse începând cu weekendul viitor.

În timpul unei ceremonii de marți, preşedintele Alberto Fernandez a spus: „Nu renunţăm. Știm că traversăm vremuri dificile".

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: covid argentina