x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe După incendiu, Catedrala din Nantes va sta cel puțin trei ani în șantier!

După incendiu, Catedrala din Nantes va sta cel puțin trei ani în șantier!

de Dan Constantin    |    23 Iul 2020   •   20:14
După incendiu, Catedrala din Nantes va sta cel puțin trei ani în șantier!
Sursa foto: Hepta

Refacerea Catedralei Sf Petru și Paul, după incendiul de acum zece zile, va dura cel puțin trei ani. Un reportaj publicat în ediția de joi a ziarului Liberation, menționează opinii ale specialiștilor și oficialilor care evaluează pagubele produse edificiului ridicat acum peste 400 de ani. Orga a fost complet distrusă și trebuie înlocuită. Analiza vitraliilor, multe originale, este decisivă pentru o restaurare sau înlocuire totală. Probleme ridică și structura din piatră a clădirii, inginerii constructori apreciind că temperaturile înalte au cauzat o fragilizare a materialului.

 Pentru refacerea Catedralei din Nantes, monument istoric, a fost deschisă și o colectă publică, dar principalele fonduri vor fi asigurate de statul francez.

×