x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Einstein, Iisus, Titanic, Hitler. 10 mituri istorice făcute praf

Einstein, Iisus, Titanic, Hitler. 10 mituri istorice făcute praf

de Istvan Deak    |    04 Iun 2014   •   17:50
Einstein, Iisus, Titanic, Hitler. 10 mituri istorice făcute praf

Suntem cu adevărat în anul 2014? A construit Hitler prima autostradă? A fost Einstein doar un elev de nota 6? A încercat Titanicul să stabilească un nou record de traversare a Atlanticului? ”Made in Germany” însemna un produs de calitate? Semnul cu degetul în jos însemna moartea gladiatorului? A fost Lindbergh primul care a traversat Atlanticul pe calea aerului? Credeau oamenii în Evul Mediu că pământul are forma unui disc? Aveau vikingii căşti cu coarne? Erau sclavii puşi să dea la vâsle? Tentaţia este mare să răspundem da la toate cele 10 întrebări. Aşa ne-a învăţat istoria, aşa au fost scrise şi relatate faptele, dar dacă acestea au fost relatate sau înţelese greşit? Revista germană Focus a urmărit firul celor 10 fapte istorice şi a dovedit că într-adevăr sunt toate eronate.

Degetul în sus însemna moartea învinsului
Filmul “Gladiatorul”, regizat de Ridley Scott în 2000, conţine mai multe scene în care publicului i s-a întipărit imaginea că semnul degetului în jos a însemnat, în perioada romană, moartea învinsului. În realitate, istoricii susţin că lucrurile au stat complet invers. Degetul în sus, considerat acum dreptul la viaţă, era de fapt semnul pentru ucidere, în timp ce semnul pentru rămânerea în viaţă era pumnul strâns. Falsa legendă a apărut în pictura francezului Jean-Leon Gerome, “Pollice Verso”, în care un gladiator victorios aşteaptă votul publicului cu degetul în jos pentru moartea învinsului, scrie Focus.

Hitler n-a inaugurat prima autostradă
Un argument puternic pentru a justifica acţiunile regimului nazist s-a bazat pe teoria că Adolf Hitler a avut ideea de a construi prima autostradă a Germaniei, punând bazele infrastructurii existente. “Hitler nu a inventat şi nici nu a construit prima autostradă, chiar dacă propaganda nazistă a răspândit cu succes această informaţie”, susţine istoricul Bernd Sosemann. Istoria consemnează că în data de 23 septembrie 1933 Hitler a pus personal piatra de temelie la construcţia autostrăzii Frankfurt-Darmstadt-Mannheim-Heidelberg, fiind catalogat inventatorul autostrăzii. În realitate, prima autostradă a fost dată în folosinţă de primarul de atunci al oraşului Koln, Konrad Adenauer, devenit ulterior premier. În 1932, Adenauer a inaugurat autostrada Koln-Bonn. Pentru a-l şterge din evidenţe, naziştii au trecut construcţia în categoria drum naţional.

Romanii nu foloseau sclavi pe vasele de luptă
Un film şi o carte stau la baza legendei că navele de luptă din antichitate erau vâslite de sclavi. Filmul “Ben Hur” din 1959 a indus această idee, însă sursa de inspiraţie a reprezentat-o romanul cu acelaşi nume al autorului american Lew Wallace. Din punct de vedere istoric, legenda este falsă. Istoricii susţin că romanii au folosit pe navele lor de luptă doar soldaţi instruiţi, bine dezvoltaţi şi plătiţi. În schimb, legenda se confirmă în secolul XV-lea, când instanţele judecătoreşti europene îi trimiteau pe condamnati să îşi ispăşească pedepsele dând la vâsle pe navele de luptă din Veneţia şi Genova.

Lindbergh n-a traversat primul Atlanticul
A fost un star şi a rămas o legendă. De numele lui Charles Lindbergh se leagă prima traversare a Atlanticului cu avionul. Evenimentul a avut loc în 1927, când avionul său “Spirit of St. Louis” a ajuns după 33 de ore din New York în Paris. În realitate, el nu a fost primul. Recordul istoric le aparţine britanicilor John Alcock şi Arthur Whitten Brown, care în 1919 au traversat Atlanticul cu avionul pe ruta Irlanda-Insula Newfoundland. Recordul lui Lindbergh rămâne cel de a fi primul pilot care a traversat singur Atlanticul, dar şi distanţa de 6.000 de kilometri, mult mai lungă decât cea a britanicilor.

În ce an suntem cu adevărat?
Această întrebare a pasionat de-a lungul timpului tot mai mulţi istorici, clerici şi cercetători. Lucrurile par în esenţă simple, dar sunt tot mai complicate. Călugărul Dionysius Exiguus a conceput numărătoarea anilor în funcţie de naşterea lui Iisus Christos, în secolul V. S-a plecat de la ideea că anul naşterii Domnului este anul zero, dar în realitate romanii nu cunoşteau cifra 0. Astfel anul naşterii a fost considerat anul 1, precedat de anul 1 înainte de Christos şi urmat de anul 1 după Christos. Istoricii susţin că nici aşa calculele nu sunt corecte. Dionysius a greşit cu câţiva ani. Evanghelia lui Matei susţine că Iisus s-a născut înaintea decesului Împăratului Herodot cel Mare, dar conform calendarului actual, acesta murise în anul 4 înainte de Christos.

Titanicul n-a vânat un record de viteză
Circulă în continuare legenda că un motiv pentru scufundarea Titanicului a fost viteza excesivă care a împiedicat evitarea coliziunii cu aisbergul. S-a insinuat că Titanicul viza recordul de traversare a Atlanticului. În realitate, Titanicul naviga cu maximum 21 de noduri (39 de km/h), în timp ce deţinătorul recordului, vasul Mauritania, naviga fără efort cu 26 de noduri. Titanicul ar fi ajuns în orice caz cu mai mult de o zi întârziere faţă de Mauritania. “Titanicul a fost proiectat cu 51.000 de cai putere, iar Mauritania la 78.000. Nu s-a pus nici un moment problema ca Titanicul să forţeze vreun record”, explică fizicianul Metin Tolan. Legenda a pornit de la un reportaj de propagandă nazistă dat publicităţii în 1943. Firma producătoare a Titanicului era prezentată drept falimentară şi ar fi mituit căpitanul navei să forţeze un record, ca să salveze financiar compania. Astfel, naziştii au încercat să arate ce fel de oameni sunt britanicii care se joacă fără scrupule cu vieţile pasagerilor.

Vikingii nu purtau coarne
Coarnele vikingilor au intrat deja în tradiţia ţărilor nordice, devenind o mândrie naţională, fie că se afişează cu ele la meciurile de fotbal, hochei sau handbal. Cert este că până acum, arheologii nu au găsit nici o cască cu coarne care să fi aparţinut unui viking. O astfel de cască nu doar că ar fi obstrucţionat vikingul în luptă, ci ar fi amplificat loviturile încasate. Celţii din epoca de bronz au purtat într-adevăr astfel de căşti, însă doar în scop cultural. Prima amprentă pusă vikingilor “cu coarne” aparţine compozitorului şi dramaturgului german Richard Wagner, care i-a înfăţişat pe aceştia într-o astfel de ipostază în opera “Inelul Nibelungilor”.

Einstein a fost un elev eminent
Veste proastă pentru elevii care încă se bazează pe legenda că, deşi a fost un geniu, Einstein a avut note proaste la şcoală, inclusiv o medie de 6 la fizică. Vina aparţine biografilor care i-au publicat eronat detalii din viaţă. Chiar dacă a fost un copil rebel, care s-a revoltat împotriva materiilor inutile care se predau în şcoală, Einstein a obţinut fără probleme note bune, mai ales în ştiinţele naturii. Că şi-a întrerupt studiul nu a avut nici o legătură cu notele sale, ci cu faptul că familia sa s-a mutat în Italia din cauza problemelor financiare. Persistă legenda că nu a fost admis la Politehnica din Zurich. Ar fi fost chiar dificil, în condiţiile în care el avea nevoie de un aviz special, încercând admiterea încă de la 16 ani fără diplomă de bacalaureat. A obţinut diploma în şcoala cantonului Aargau. Diploma era plină de note de 5 şi 6, inclusiv la fizică. Biograful nu s-a obosit să verifice că în Elveţia  nota maximă era chiar 6, lansând astfel legenda falsă despre elevul “modest” Albert Einstein.

Mitul fals al pământului în formă de disc plat
Oamenii din Evul Mediu au crezut că pământul este un disc. Chiar şi navigatorii lui Columb s-au temut că vor ajunge la marginea pământului şi vor cădea în neant. Cum a fost posibil aşa ceva, când încă din Antichitate s-a ştiut că Pământul este o sferă? În realitate, toţi cei şcoliţi au ştiut asta şi în timpul Evului Mediu, dar intelectualii acelor vremuri şi-au dorit ca lumea neşcolită să rămână naivă şi uşor manipulabilă, astfel că nici măcar Biserica nu a înlăturat aceste ipoteze eronate. Încă din Antichitate, Aristotel a fost primul care a lansat ideea că pământul este o sferă.

De unde a pornit “Made in Germany”
Astăzi ştie toată lumea că “Made in Germany” înseamnă produse de calitate. În secolul 19, negustorii germani erau preocupaţi cu vânzarea produselor lor pe piaţa britanică. În anul 1887, Parlamentul britanic a decis ca negustorii să scrie pe produsele lor ţara de provenienţă. Decizia viza în special negustorii germani care vindeau de multe ori sub preţul pieţei. “Made in Germany” nu însemna atunci produse de calitate, ci din contră. “Era un avertisment pentru consumatorul britanic să nu cumpere astfel de produse fiindcă sunt de proastă calitate. Germanii au fost obligaţi să îşi îmbunătăţească calitatea produselor şi au făcut-o, fiindcă nu mai aveau nici un motiv să se ascundă. Aşa a avansat “Made in Germany” la o etichetă a produselor de calitate”, explica istoricul Ingo Kohler, citat de revista germană Focus.

×