Ministrul ucrainean de interne Arsen Avakov a anunţat vineri că un elicopter ucrainean a fost doborât şi că un pilot a fost ucis în oraşul rebel Slaviansk din estul ţării, după ce separatiştii au folosit rachete antiaeriene împotriva forţelor Kievului, relatează AFP şi Reuters.
'Teroriştii au folosit artilerie grea împotriva forţelor speciale ale Ucrainei, inclusiv lansatoare de grenade şi lansatoare portabile de rachete antiaeriene. Un pilot a murit şi există şi răniţi', a postat Avakov pe Facebook, precizând că se află la faţa locului împreună cu ministrul apărării.
El i-a acuzat pe separatişti că folosesc mercenari profesionişti.
'Faza activă' a operaţiunii a fost lansată vineri dimineaţă la ora 04:30 la Slaviansk şi Kramatorsk, a adăugat Avakov.
Serviciile de securitate SBU au confirmat la rândul lor într-un comunicat că 'un elicopter a fost doborât, ceea ce dovedeşte (prezenţa) unor specialişti militari străini'. (Agerpres)