x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Elveţienii nu renunţă la arme

Elveţienii nu renunţă la arme

13 Feb 2011   •   20:27

Majoritatea cantoanelor elveţiene au respins duminică, printr-un referendum, iniţiativa Stângii şi a organizaţiilor pacifiste şi feministe, care voiau să interzică bărbaţilor să îşi păstreze armele acasă în afara perioadelor serviciului militar. Rezultatele definitive ale referendumului au arătat, potrivit AFP şi Mediafax, că 14 dintre cele 26 de cantoane au respins proiectul. Iniţiativa, prezentată de Partidul Socialist elveţian şi de "Gruparea pentru o Elveţie fără arme", cerea ca toate armele de serviciu să fie, de-acum înainte, depuse la arsenal şi presupunea crearea unui registru federal central al armelor de foc. Potrivit Ministerului Apărării, aproximativ două milioane de arme de foc s-ar afla în circulaţie, în Confederaţie, reprezentând o proporţie de o armă la trei locuitori, iar aproximativ 240.000 de arme nu sunt înregistrate. Lansată în 2007, iniţiativa a urmat unei serii de evenimente, în care mai multe persoane au fost ucise cu o armă de serviciu, şi viza în special să prevină violenţa conjugală şi sinuciderile. Anne-Marie Trabichet, din cadrul organizaţiei Stop Sinuciderii, spune că rata sinuciderilor cu arme de foc, în Elveţia, este de trei ori mai mare decât în restul Europei.

×