x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Emmanuel Macron se pregătea să anunţe scăderi de impozite când a izbucnit incendiul la Catedrala Notre-Dame

Emmanuel Macron se pregătea să anunţe scăderi de impozite când a izbucnit incendiul la Catedrala Notre-Dame

16 Apr 2019   •   20:30
Emmanuel Macron se pregătea să anunţe scăderi de impozite când a izbucnit incendiul la Catedrala Notre-Dame

Incendiul de la Catedrala Notre-Dame din Paris a bulversat întreaga agendă politică a Franţei, oprind campania electorală pentru alegerile europene şi un discurs pe care preşedintele Emmanuel Macron urma să-l susţină despre ''marea dezbatere naţională'', relatează marţi AFP şi EFE.

Şeful statului urma să comunice francezilor primele sale concluzii în urma acestei dezbateri populare pe care el a lansat-o în urma protestelor ''vestelor galbene''.

Dar, tocmai ce terminase de înregistrat discursul, când a căzut vestea, tăindu-i scurt elanul. Următorul său mesaj public, chiar la locul incendiului, a fost legat de catedrala pe care a promis că o vom ''reconstrui toţi împreună'', iar discursul pre-înregistrat a fost amânat sine die. A fost de asemenea anulată o conferinţă de presă programată pentru miercuri.

În acelaşi mod a procedat şi guvernul, anunţând că acum prioritatea este un ''plan de reconstrucţie'' a emblematicei catedrale. Premierul Edouard Philippe a reunit marţi mai mulţi membri ai executivului pentru pregătirea unui asemenea plan, în timp ce au continuat să vină promisiuni pentru donaţii din ţară şi străinătate a căror sumă trece până în prezent de 700 de milioane de euro.

Potrivit Palatului Elysee, şedinţa de guvern de miercuri va fi dedicată integral devastatorului incendiu care a emoţionat lumea întreagă. Înainte ca acesta să se producă, executivul a făcut să crească aşteptările faţă de discursul în care preşedintele Macron urma să facă anunţuri ''puternice şi concrete''.

Conform proiectului de discurs obţinut de mass-media, liderul de la Elysee urma să se pronunţe mai ales pentru o scădere a impozitelor pentru clasele mijlocii, indexarea cu rata inflaţiei a pensiilor mai mici de 2.000 de euro şi desfiinţarea ENA (Ecole Naţionale d'Administration), instituţia de învăţământ superior unde sunt formate elitele din administraţie şi politică, inclusiv Macron fiind unul dintre absolvenţii acesteia. El ar fi urmat să promită şi că până la sfârşitul mandatului său niciun spital şi nicio şcoală nu vor fi închise.

Opoziţia se pregătea deja înaintea mult aşteptatului discurs să-şi manifeste scepticismul şi criticile faţă de promisiunile lui Macron, dar incendiul a schimbat totul. Încă de luni seară, întreaga clasă politică franceză era la unison cu preşedintele în ''emoţia întregii naţiuni'', iar marţi majoritatea partidelor au anunţat o suspendare sau un ''armistiţiu'' pentru cel puţin 24 de ore în campania electorală pentru europarlamentarele din 26 mai.

Palatul Elysee a refuzat să comenteze pe marginea relatărilor din presă despre promisiunile din discursul care nu a mai fost difuzat, o purtătoare de cuvânt a preşedinţiei afirmând doar că intervenţia lui Macron a fost amânată.

AGERPRES

×