Parlamentarii germani l-au ales miercuri pe social-democratul Olaf Scholz ca nou cancelar, punând capăt celor 16 ani de guvernare ai Angelei Merkel. A fost deschisă, astfel, calea unui guvern de coaliţie pro-european care a promis să stimuleze investiţiile în zona verde.
Olaf Scholz, în vârstă de 63 de ani, a ocupat funcţia de vicecancelar şi ministru de finanţe în guvernul Angelei Merkel, a obţinut o majoritate clară de 395 de voturi de la parlamentarii din camera inferioară a Bundestagului.
După ce va fi nominalizat de preşedintele Frank-Walter Steinmeier la Castelul Bellevue, Scholz se va întoarce în Parlament pentru a depune jurământul în faţa parlamentarilor.
În perioada în care Merkel s-a aflat la putere au existat 11 premieri români, opt premieri italieni, cinci premieri britanici.
Miercuri după-amiaza, Merkel va preda Cancelaria noului cancelar.
Scholz va conduce un guvern format din partidul său Social-Democrat(SPD), Partidului Liber-Democrat (FDP), Alianţa '90/Verzi.
Noul Guvern va avea portofoliile împărţite aproape egal între bărbaţi şi femei.
„Acest lucru corespunde cu realitatea socială în care trăim, cu o populaţie alcătuită în jumătăţi egale din femei şi bărbaţi", afirmă viitorul cancelar, Olaf Scholz, citat de publicaţia Die Welt.
În contextul pandemiei, numele cel mai discutat a fost cel al viitorului ministru al Sănătăţii. Titularul portofoliului Sănătăţii va fi expertul social-democrat Karl Lauterbach.
„Cei mai mulţi cetăţeni vor la Ministerul Sănătăţii un specialist care într-adevăr să facă treabă bună; va fi Karl Lauterbach”, a precizat Olaf Scholz.
Christine Lambrecht, care până acum a fost ministru al Justiţiei în Guvernul Angela Merkel, va deveni ministru al Apărării, iar Nancy Faeser, liderul filialei SPD din landul Hessen, va prelua portofoliul Afacerilor Interne.
Svenja Schulze (SPD) va fi ministrul Dezvoltării, Hubertus Hell (SPD) rămâne ministrul Muncii şi Afacerilor Sociale, iar Klara Geywitz (SPD) va prelua conducerea Ministerului Construcţiilor. Wolfgang Schmidt (SPD) va deveni ministru al Oficiului cancelarului, conform publicaţiei Bild.
Robert Habeck, copreşedinte al Alianţei '90/Verzi, va deveni vicecancelar şi ministru al Economiei şi Climei, în timp ce Annalena Baerbock, celălalt copreşedinte al formaţiunii ecologiste, va fi ministru de Externe. Steffl Lemke (Alianţa '90/Verzi) va deveni ministrul Protecţiei Mediului, iar Anne Splegel şi Cem Özdemir, din aceeaşi formaţiune politică, vor fi ministru al Familiei, respectiv ministru al Agriculturii.
Portofoliul Finanţelor va fi deţinut de Christian Lindner, liderul Partidului Liber-Democrat (FDP). Marco Buschmann (FDP) va fi ministrul Justiţiei, Bettina Stark-Watzinger (FDP) devine ministru al Educaţiei şi Cercetării, iar Volker Wissing (FDP) va fi ministru al Transporturilor şi Afacerilor Digitale.
Programul de guvernare prevede o serie de măsuri sociale şi ecologice, acestea fiind principalele măsuri:
- salariul minim va fi majorat la 12 euro pe oră, iar cetăţenii germani vor avea drept de vot începând de la vârsta de 16 ani;
- pensiile nu vor fi diminuate şi nu va fi crescută vârsta de pensionare;
- vor fi construite 400.000 de locuinţe anual, iar preţurile chiriilor vor rămâne plafonate;
- Germania va face investiţii masive în dezvoltarea sistemelor de energii regenerabile, inclusiv în hidrogen; până în anul 2030, Germania trebuie să reuşească asigurarea a 80% din necesarul de electricitate din energii ecologice;
- Germania va face investiţii în tranziţia digitală, inclusiv pentru sistemul de învăţământ;
- salariile personalului din centrele de asistenţă medicală vor fi majorate;
- va fi creat un nou sistem decizional pentru gestionarea crizei pandemiei.
(sursa: Mediafax)