x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Eurodeputata Adina Vălean, aleasă preşedintă a Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie a Parlamentului European

Eurodeputata Adina Vălean, aleasă preşedintă a Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie a Parlamentului European

10 Iul 2019   •   18:53
Eurodeputata Adina Vălean, aleasă preşedintă a Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie a Parlamentului European
Sursa foto: Fred MARVAUX

Eurodeputata PNL Adina Vălean a fost aleasă miercuri preşedintă a Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie (ITRE) a Parlamentului European (PE), informează un comunicat al biroului ei trimis AGERPRES.

Adina Vălean a precizat în comunicat că este bucuroasă să revină la Comisia ITRE, după doi ani şi jumătate în fruntea Comisiei de Mediu din Parlament.

"Am 10 ani de experienţă în Comisia pentru industrie, cercetare şi energie şi cred că politicile sale acoperă exact domeniile de oportunitate pentru dezvoltarea competitivităţii europene în general şi a României în particular. Astfel, în domeniul energiei, România îşi poate consolida rolul de jucător important pe piaţa regională şi europeană devenind un vector de securitate şi competitivitate în piaţa gazului", a declarat eurodeputata membră a grupului Partidului Popular European din PE.

"Pentru cercetare avem ingineri, IT-işti performanţi nu numai acasă, ci şi pe plan internaţional. La fel, în telecomunicaţii pornim cu un capital uman extraordinar şi va trebui să ne găsim nişa în noile domenii precum Inteligenţa Artificială, noul Cloud european sau integrarea bazelor de date europene în domeniul cercetării şi sănătăţii", a mai afirmat eurodeputata în comunicatul citat.

Adina Vălean este parlamentar european din 2007, în legislaturile anterioare fiind preşedintă a Comisiei de mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară şi vicepreşedintă a Parlamentului European.

Comisiile Parlamentului European au miercuri, la Bruxelles, reuniunile constitutive, mai mulţi eurodeputaţi români fiind în cărţi pentru funcţii de conducere, în urma negocierilor dintre grupurile politice.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Adina Vălean parlamentul european