x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Eurodeputatul Victor Negrescu sesizează Curtea de Justiție dacă România nu intră în Schengen în 2022

Eurodeputatul Victor Negrescu sesizează Curtea de Justiție dacă România nu intră în Schengen în 2022

05 Oct 2022   •   18:58
Eurodeputatul Victor Negrescu sesizează Curtea de Justiție dacă România nu intră în Schengen în 2022

Eurodeputatul Victor Negrescu a declarat, miercuri, în Parlamentul European, că este pregătit să apere la Curtea de Justiție a UE dreptul românilor de a face parte din spațiul Schengen, dacă nu va fi adoptată o decizie privind aderarea în acest an.

În cadrul discursului susținut în plenul Parlamentului European, europarlamentarul Victor Negrescu s-a declarat pregătit să apere dreptul românilor de a face parte din spațiul Schengen, la Curtea de Justiție a UE, solicitând în acest sens sprijinul celorlalți eurodeputați, în cazul în care o decizie privind aderarea nu va fi adoptată în acest an.

Acesta a subliniat că toate guvernele social-democrate europene susțin aderarea României la spațiul Schengen și le-a solicitat liderilor politici de centru-dreapta să își convingă propriile guverne în loc să țină discursuri în plenul Parlamentului European.

„Este suficient. În ultimii 11 ani am insistat în repetate rânduri pentru aderarea României la Schengen. Întrebarea reală este cine se opune și de ce? Toți liderii europeni social-democrați au declarat că susțin aderarea României. Nu am auzit acest lucru de la toate guvernele de centru-dreapta. Îi rog pe reprezentanții lor nu doar să vorbească aici, ci să meargă să discute cu colegii lor politici, spre exemplu din Olanda”, a afirmat reprezentantul României în Parlamentul European, Victor Negrescu.

Eurodeputatul social-democrat a cerut ca reprezentanții Consiliului să își asume un vot în luna decembrie pentru aderarea României anul viitor, evocând unul din zecile de mii de mesaje ce urmează a fi depuse la sediul instituției europene ca urmare a campaniei #RomâniiMerităÎnSchengen, organizată împreună cu Partidul Social Democrat și PES activists România.

„Dar dacă toți din sală suntem pentru aderare, atunci insist ca cei din Consiliu să ne spună clar dacă în decembrie va exista un vot pentru aderarea României la Schengen începând de anul viitor. Iar dacă nu se va întâmpla, propun ca noi, eurodeputații, să solicităm sprijinul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Și sunt convins și că mulți europeni ne vor susține. Într-unul din zecile de mii de mesaje transmise de români liderilor europeni, pe care le voi depune la sediul Consiliului, Irina, o tânără de 23 de ani, din Alba Iulia scrie că aderarea la Schengen înseamnă pentru ea că românii devin cetățeni europeni cu drepturi depline. Realitatea este simplă: Românii merită în Schengen!” a conchis vicepreședintele PSD, Victor Negrescu.

Dezbaterea în plen privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, realizată cu sprijinul grupului social-democrat din Parlamentului European și a liderului său, Iratxe Garcia Perez, a pornit de la o inițiativă a eurodeputatului român care a obținut în luna septembrie sprijinul unui număr important de deputați europeni, din toate grupurile politice pro-europene și din diferite state membre, pentru a chema în plenul Parlamentului European reprezentanții Consiliului UE și ai Comisiei Europene în cadrul unei dezbateri având ca temă aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, dar și pentru ca aceste instituții să prezinte urgent un calendar de aderare și, totodată, să precizeze dacă în luna decembrie, conform solicitării făcute de semnatari, va fi supusă la vot extinderea spațiului european de liberă circulație. Dezbaterea va fi urmată de o rezoluție care va fi aprobată în cadrul următoarei sesiuni a legislativului european din luna octombrie.

Europarlamentarul a inițiat recent campania #RomâniiMerităÎnSchengen, împreună cu Partidul Social Democrat și PES activists România, prin intermediul căreia, în prima parte a anului, au fost contactați toți liderii europeni care pot influența decizia privind aderarea României la spațiul Schengen, iar în prezent, în întreaga țară, se strâng mesajele de susținere a acestui obiectiv, transmise de români prin intermediul a zeci de mii de cărți poștale puse la dispoziție de organizatori și care vor fi depuse la sediul Consiliului.

Totodată, prin amendamentele formulate la bugetul european pentru anul 2023, europarlamentarul Victor Negrescu a obținut fonduri suplimentare de 25 de milioane de euro, prin intermediul cărora se va facilita integrarea României în spațiul Schengen.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: victor negrescu