Intrarea partidului de extremă dreapta în noua coaliţie de guvernare din Austria constituie o evoluţie „periculoasă”, a declarat Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra'ad Al Hussein, avertizând în privinţa „exploatării fricii” în Europa, transmite AFP.
Într-un interviu acordat AFP, Înaltul Comisar a remarcat o „erodare” generală la nivel mondial, în privința drepturilor omului, denunţând „extrema barbarie” în conflictele din Siria şi Yemen şi acuzând regimul din Myanmar că a planificat reprimarea sângeroasă, asimilabilă poate chiar unui „genocid”, a minorităţii musulmane rohingya. Zeid Ra'ad Al Hussein şi-a exprimat îngrijorarea legată de recentele evenimente din Austria. În opinia diplomatului iordanian, decizia noului cancelar austriac, Sebastian Kurz, de a se ralia unor poziţii de extremă dreapta, mai ales în privința imigraţiei, pentru a câştiga voturi, marchează „o evoluţie periculoasă (...) în viaţa politică din Europa”. „Sunt tulburat de ceea ce s-a întâmplat în Austria”, a declarat Zeid, acuzându-l pe noul cancelar că a basculat „spre extrema dreaptă în problema imigraţiei (...) spre a-şi atrage voturi care până acum se îndreptau spre Partidul Libertăţii şi pentru a câştiga postul de prim-ministru”. Potrivit responsabilului ONU, Kurz a dat dovadă de un „total oportunism” şi constituie un exemplu periculos pentru alţi politicieni din Europa.
Al Hussein a avertizat asupra „unui soi de etno-naţionalism” în Europa, care aduce aminte de perioada care a precedat Primul Război Mondial.