x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Europenii vor ca NATO să sară în ajutorul Ucrainei, în confruntarea cu Rusia

Europenii vor ca NATO să sară în ajutorul Ucrainei, în confruntarea cu Rusia

de Şerban Mihăilă    |    10 Feb 2022   •   07:40
Europenii vor ca NATO să sară în ajutorul Ucrainei, în confruntarea cu Rusia
Sursa foto: Agerpres

Cei mai mulți dintre europeni sunt de părere că Rusia va invada Ucraina anul acesta. Ei consideră că Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană ar trebui să sară în ajutorul Kievului, dezvăluie rezultatele unui studiu, ai cărui autori anunță apariția unei crize ce s-ar putea încheia prin schimbarea dramatică a percepției locuitorilor Europei asupra securității continentului. Românii se numără printre cei mai pro-occidentali europeni. 

„Datele sugerează un fel de trezire geopolitică în Europa”, afirmă Mark Leonard, director al Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR), care a realizat sondajul în șapte țări, reprezentând două treimi din populația UE – Finlanda, Franța, Germania, Italia, Polonia, România și Suedia. 

„Statele UE au fost prezentate ca fiind divizate, slabe și absente în ceea ce privește Ucraina, însă cetățenii europeni sunt uniți: ei au căzut de acord asupra faptului că Vladimir Putin poate continua acțiunea militară, iar Europa, împreună cu partenerii săi din NATO, ar trebui să meargă în ajutorul Ucrainei”, adaugă Leonard, citat de publicația „The Guardian”. 

Sondajul a arătat că „nu mai există prea mult adevăr în clișeul conform căruia europenii cred că războiul este de neconceput și consideră pacea de la sine înțeleasă”, susțin autorii studiului. „Europenii își percep acum lumea ca fiind mai degrabă într-o stare de pre-război decât de post-război”, mai precizează ei. 

„Rușii vor invada!”

Sondajul, realizat la sfârșitul lunii ianuarie, a arătat că majoritățile din șase dintre cele șapte țări chestionate în cadrul studiului cred că Rusia va invada Ucraina în cursul anului 2022, statele mai apropiate de granița estică a Europei fiind, în general, mult mai convinse de declanșarea unui asemenea scenariu. 

Mai exact, 73% dintre polonezi, 64% dintre români, 55% dintre suedezi, 52% dintre germani și 51% dintre francezi și italieni sunt de părere că Moscova va ataca în acest an, excepția făcând-o Finlanda, unde doar 44% dintre participanții la studiu cred într-o astfel de ipoteză. 

NATO, principalul scut

Majoritățile din toate statele chestionate consideră Alianța Nord-Atlantică și cele 30 de țări din componența organizației drept principalele susținătoare ale suveranității ucrainene, însă cred și în responsabilitatea Uniunii Europene de a sări în ajutorul Kievului, în cazul unei agresiuni rusești. 

În Polonia, 79% dintre participanții la sondaj sunt de părere că NATO este bine poziționată pentru a veni în sprijinul Ucrainei, iar 80% cred că UE ar putea îndeplini această misiune. În celelalte state, procentele sunt următoarele: 67% și 64% în Italia, 64% și 61% în Suedia, 63% și 57% în România, 59% și 56% în Finlanda, 55% și 53% în Franța, 50% și 47% în Germania. 

Întrebați în cine au cea mai mare încredere pentru a proteja interesele cetățenilor Uniunii Europene dacă Rusia ar invada Ucraina, cel puțin jumătate dintre cei intervievați din fiecare țară - ajungând la peste 60% în Polonia, Suedia, Italia și România - au răspuns că au încredere în UE. În două țări, Suedia și Finlanda, încrederea în UE a fost chiar mai mare decât în NATO.

Încrederea în SUA scade vertiginos

În schimb, încrederea în menținerea angajamentului SUA față de apărarea intereselor cetățenilor UE a fost mult mai scăzută, numeroși participanți la sondaj din țările chestionate, cu excepția Poloniei și României, declarând că au mai multă încredere în Germania decât în America. Chiar și în Polonia, NATO - cu 75 de procente - și UE - cu 67% - au fost considerate mai de încredere decât SUA.

„În timp ce majoritatea europenilor mai au încă încredere în NATO pentru a apăra Europa, «NATO» nu mai este doar un simplu alt nume pentru «SUA».”, susțin autorii studiului. „Europenii au încredere în NATO pentru a le proteja interesele mai mult decât în SUA”, precizează ei.

Sondajul dovedește, de asemenea, că „Brexit” a dus la izolarea Marii Britanii. În ciuda mult mediatizatei manifestări de solidaritate a Londrei cu Kievul, puțini europeni mai acordă britanicilor un rol important. Doar în Polonia (66%) și Suedia (52%) majoritățile au considerat că Regatul Unit ar trebui să vină în ajutorul Ucrainei.

Gata să suporte consecințele

În același timp, studiul a arătat că europenii sunt pregătiți să accepte amenințări semnificative, chiar pe termen lung, ca urmare a apărării Ucrainei, inclusiv posibila sosire a unui număr mare de refugiați, costuri mai mari ale energiei, coerciție economică, atacuri cibernetice, precum și perspectiva unei acțiuni militare rusești.

Participanții la studiu din Polonia, România și Suedia sunt mai înclinați să spună că a veni în ajutorul Ucrainei „merită riscul” tuturor acestor posibile consecințe. De altfel, 53% dintre polonezii chestionați afirmă că susținerea Ucrainei merită chiar și riscul unei posibile acțiuni militare îndreptate contra țării lor.

De cealaltă parte, francezii și germanii sunt cei mai puțin dispuși să suporte oricare dintre aceste potențiale amenințări. Foarte probabil, ei cred că posibilele costuri ar putea fi mai mari decât beneficiile, remarcă autorii raportului.

Majorități din toate țările, cu excepția Suediei (47%), afirmă că dependența energetică este cea mai mare provocare individuală cauzată de poziția Rusiei față de Ucraina, opinie care este mai pronunțată în Polonia (77%).

Putin ar fi surprins să constate că mulți europeni „ar vedea o altă invazie rusă în Ucraina nu doar ca pe un atac la adresa unei țări vecine, ci la adresa ordinii europene de securitate în sine”, concluzionează autorii sondajului.

Având în vedere că unii sunt în mod clar mai puțin dispuși să suporte costurile decât alții, „modul în care europenii vor aborda următoarele săptămâni va fi esențial pentru viitorul securității europene”, susțin ei.

×
Subiecte în articol: Rusia Ucraina NATO vladimir putin