O persoană a fost rănită în urma exploziei unui dispozitiv artizanal, joi dimineaţă, în apropierea unei şcoli din centrul oraşului Rostov-pe-Don, cel mai puternic industrializat oraş din sudul Rusiei, situat în apropierea frontierei cu Ucraina, relatează postul de televiziune rusesc REN TV şi AFP.
În jurul orei locale 06:30 (03:30 GMT), o persoană fără adăpost a găsit pe stradă o pungă care conţinea între altele o lanternă, a indicat un purtător de cuvânt al filialei locale a Gărzii Naţionale, citat de France Presse. Când bărbatul a încercat să pornească lanterna, s-a produs o explozie care i-a smuls mâna, a indicat purtătorul de cuvânt.
Anterior, postul de televiziune rusesc REN TV relatase că un pachet suspect l-a rănit pe portarul şcolii din centrul oraşului Rostov-pe-Don în jurul orei locale 07:00, o versiune menţionată de mai multe canale de presă ruse, inclusiv Life News, un post de televiziune din Moscova apropiat de serviciile secrete. Potrivit Life News, care citează portalul Privet-rostov.ru, s-ar fi găsit explozibil chiar şi în interiorul şcolii, dar această informaţie nu a fost confirmată deocamdată şi din alte surse.
Cert este că dispozitivul exploziv artizanal era ascuns într-o lanternă, indică newsru.com. Potrivit Interfax, cursurile au fost suspendate, iar o echipă de genişti a fost trimisă să verifice interiorul şcolii lângă care s-a produs explozia. La locul incidentului au fost mobilizate mai multe maşini de poliţie, precum şi serviciile speciale. Toate căile de acces spre şcoală au fost blocate şi a fost stabilit un perimetru de securitate.
Acest incident intervine la trei zile după ce un atentat sinucigaş cu bombă artizanală a fost comis în metroul din Sankt-Petersburg, al doilea oraş ca mărime din Rusia (nord-vest), atac soldat cu 14 morţi şi cel puţin 45 de răniţi şi comis de un tânăr născut în Kârzgâzstan, aminteşte Agerpres.
Sursă foto: Natur Disaster