Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Temerile față de extinderea conflictului au crescut marți, după ce o rachetă a lovit un spital din Gaza, într-un atac soldat cu uciderea a sute de persoane. Măcelul a provocat condamnări furioase și apeluri la răzbunare în întreaga regiune.
Demonstranții au ieșit în stradă în Cisiordania, au mărșăluit până la Ambasada SUA din Beirut și s-au îndreptat spre misiunile diplomatice israeliene din Turcia și Iordania, acuzând Israelul, care a negat responsabilitatea pentru atac, atribuindu-l organizației extremiste Jihadul Islamic.
Baia de sânge a alimentat tensiunile în creștere dintre Israel și Iran, țară care sprijină cu bani și arme atât organizația teroristă Hamas, cât și o serie de alte miliții și grupări militare regionale dirijate din umbră de Teheran.
Ministrul iranian de Externe, Hossein Amirabdollahian, avertizase chiar înainte de carnagiu că milițiile aliate cu Iranul, din „frontul de rezistență”, ar putea lansa „o acțiune preventivă” pentru a descuraja o ofensivă terestră israeliană.
În acest context, crește riscul ca un astfel de incident, precum cel de la spitalul din Gaza, să provoace escaladarea tensiunilor, prin apariția unor noi violențe, în semn de răzbunare. „Trebuie să ripostăm din Liban!”, au scandat, de altfel, manifestanții din Beirut, furioși pe atacul atribuit israelienilor.
Dilema Teheranului
Cu toate acestea, Iranul și aliații săi se confruntă cu o mare dilemă. Ei nu s-au decis încă dacă actualul conflict va fi limitat la Gaza sau va duce la declanșarea unui război pe mai multe fronturi.
Pe lângă Hamas, Iranul a construit în ultimul deceniu, în Liban, Siria, Irak și Yemen, o rețea puternică de miliții și grupări militare. Toate sau oricare dintre acestea ar putea fi chemate să deschidă noi fronturi.
În plus, Iranul trebuie să calculeze cu mare atenție dacă își poate permite să piardă din influența militară considerabilă, obținută de pe urma acestor aliați, într-un conflict ce se poate dovedi devastator, doar pentru a-l apăra unul dintre ei, mai exact pe Hamas, în Gaza.
Fără îndoială, liderii de la Teheran trebuie să țină cont de implicarea directă în conflict a Statelor Unite și, nu în ultimul rând, de forța armatei israeliene, considerată cea mai puternică din Orientul Mijlociu.
Administrația Biden a poziționat deja două grupuri de portavioane în Mediterana de Est pentru a descuraja gherilele proiraniene Hezbollah, din sudul Libanului. Dacă insurgenții grupării ar lansa un atac pe scară largă asupra Israelului, este foarte probabil ca armata americană să intervină.
Din altă direcție, luptătorii susținuți de Iran în Siria, inclusiv forțele Hezbollah de acolo, s-ar alătura aproape sigur unui conflict militar de anvergură împotriva statului evreu, deschizând un nou front de luptă. Au existat deja schimburi de focuri de-a lungul graniței siriene, iar insurgenții aliați cu iranienii s-au mutat în sudul Siriei, adică în estul Israelului.
La rândul lor, grupările susținute de Iran în Irak au avertizat că vor ataca interesele americane din țară, dacă SUA se vor implica, iar șiiții houthi din Yemen, alți aliați ai Teheranului, au formulat, de asemenea, amenințări. O intervenție americană în regiune ar neutraliza însă, relativ rapid, insurgenții proiranieni de aici.
Imprevizibila Hezbollah
Dintre toți partenerii din zonă ai Iranului, cea mai mare îngrijorare o provoacă mișcarea Hezbollah din Liban, bine înarmată, antrenată în luptă și foarte disciplinată.
Hezbollah deține între 130.000 și 150.000 de rachete și obuze, toate îndreptate asupra statului evreu. Dintre acestea, unele ar putea atinge ținte sau orașe israeliene plasate la mare distanță de linia frontului sau ar putea fi utilizate pentru a lansa lovituri de precizie contra instalațiilor militare, cum ar fi bazele aeriene, reducând astfel în mod serios capacitățile de apărare ale Israelului.
Un război la scară largă cu Libanul ar transforma Gaza „într-un spectacol secundar”, declara recent Firas Maksad, cercetător principal la Institutul pentru Studii legate de Orientul Mijlociu, cu sediul la Washington, provocând un nivel de distrugere și vărsare de sânge pentru civilii israelieni nemaiîntâlnit în toate războaiele de până acum ale țării.
„Ceea ce deține Hezbollah în materie de echipament și capacitate militară eclipsează Hamas în Gaza!”, a mai avertizat el.
Cu toate acestea, foarte probabil, Israelul ar provoca, de asemenea, pagube imense Libanului, așa cum s-a întâmplat în timpul războiului din 2006 și al invaziei țării, din 1982. De altfel, cu trei zile în urmă, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, avertiza Libanul că „prețul pe care îl veți plăti va fi mult mai mare” decât în oricare război anterior.
Toți se tem de escaladarea violențelor
În timp ce secretarul de stat american, Antony Blinken, făcea naveta între capitalele Orientului Mijlociu, ministrul iranian de Externe vizita aliații Teheranului din Siria, Liban și Qatar.
La Beirut, unde s-a întâlnit cu liderul Hezbollah, Hasan Nasrallah, precum și cu figuri de rang înalt din Hamas, Amirabdollahian a amenințat Israelul cu „un cutremur uriaș”, în cazul în care atacurile asupra Gaza vor continua.
Cu toate acestea, diplomația menită să evite deschiderea un al doilea front de luptă în Orientul Mijlociu dă semne că niciuna dintre părți nu este interesată de un război mai amplu, în pofida declarațiilor publice, deseori incendiare.
Se pare că iranienii nu doresc o escaladare a situației și sunt dornici să găsească modalități de a o evita, susține un diplomat regional, familiarizat cu discuțiile dintre iranieni și aliații lor, care a vorbit pentru publicația „The Washington Post”, sub rezerva anonimatului.
Deși au lăsat să se înțeleagă în mod clar că aliații sunt pregătiți să lupte, Iran și Hezbollah au evitat trasarea în public a unor linii roșii, a căror nerespectare ar duce la implicarea lor directă în conflictul din Gaza. Aceste linii ar putea varia de la continuarea atacurilor asupra Fâșiei Gaza, la lansarea unei invazii terestre sau doar la cazul în care Hamas riscă să fie complet învinsă, a mai spus sursa citată.
Deși intențiile Iranului nu pot fi confirmate în mod independent, dacă această prudență a Teheranului este reală, pare foarte probabil ca atacul Hamas să nu facă parte dintr-un plan mai amplu, de a atrage Israelul într-un război pe scară largă contra arabilor.
De altfel, un oficial de rang înalt al Hamas, aflat la Beirut, a insistat că Iranul nu a fost implicat în atacul Hamas, din 7 octombrie, în care cel puțin 1.400 de civili și soldați israelieni au fost uciși și aproape 200 au fost luați ostatici.
El a dezvăluit că Hamas nu a anticipat „amploarea și viteza prăbușirii apărării israelieneIsraelului” și, pe de altă parte, că Hamasgruparea radicală a fost prins cu garda jossurprinsă și și de ferocitatea puterea răspunsului replicii Israeluluioferite de statul evreu;; potrivit autorităților palestiniene, peste 3.000 de palestinieni au murit în loviturile aeriene israeliene.
„"Bineînțeles că iranienii ne ajută, ne antrenează și ne oferă sprijin, dar această operațiune, în mod specificspecial, a fost foarte strict confidențială și secretă.”", a declarat spus Ali Barakah, care conduce departamentul de relații internaționale al Hamas.
El a descris ceea ce a spus că precizat că atacul din 7 octombrie a fost gândit ca o „"operațiune limitată”" pentru a schimba ostatici israelieni cu prizonieri Hamas și a spus că se aștepta ca Israelul să efectueze lovituri aeriene limitate împotriva Gaza Fâșiei Gaza, înainte de a se angaja îndemara negocieri..
„"Prăbușirea armatei israeliene ne-a surprins și așa s-a ajuns la un incident atât de mare!”", a spus mai spus el.
Pericolul unui „NATO” iranian
Un adevărat moment de cumpănă pentru Iran ar veni dacă Hamas ar fi în pragul anihilării, punând astfel în pericol întreaga strategie regională a Teheranului privind „inelul de foc”, este de părere Firas Maksad.
Concepută de-a lungul deceniilor, odată cu crearea Hezbollah, în 1982, strategia are drept obiectiv plasarea unei puteri de foc semnificative a milițiilor proiraniene la granițele statului evreu, în vederea descurajării unui atac israelian asupra Iranului.
Această tactică s-a intensificat în ultimii ani, pe măsură ce Teheranul și-a accelerat programul nuclear, iar cauza palestiniană este esențială atât pentru justificarea acestei strategii, cât și pentru întărirea identității Iranului ca stat islamic revoluționar.
În ultimii doi ani, Iranul a încercat să consolideze strategia cu un concept cunoscut sub numele de „unitatea fronturilor”, în cadrul căruia Hezbollah, Hamas și alți aliați regionali au promis o cooperare mai strânsă și o apărare reciprocă, afirmă Mohanad Hage Ali, de la Centrul Carnegie pentru Orientul Mijlociu.
În acest context, Hezbollah și Hamas au înființat un centru comun de coordonare la Beirut, în vederea colaborării în moduri care să descurajeze și mai mult Israelul de la atacuri asupra oricăreia dintre cele două grupări.
„Este un fel de NATO pentru acești actori non-statali (...), iar conflictul actual este un test important al acestuia.”, mai spune Hage Ali, citat de „The Washington Post”.
Pe de altă parte, este aproape sigur că Iranul nu vrea să riște să submineze capacitățile de descurajare ale Hezbollah de dragul Fâșiei Gaza, dar, în același timp, nu-și poate permite să fie văzut ca abandonându-și aliații, dacă vrea ca descurajarea să supraviețuiască, este de părere Michael Knights, de la Institutul pentru Politici legate de Orientul Mijlociu din Washington.
„Nu poți fi perceput ca unul care își abandonează aliații!”, adaugă Knights, scoțând în evidență și mai mult noua dilemă a Teheranului.
