Cel mai bogat om din China trebuie să îşi găsească un moştenitor pentru imperiul său de 122 de miliarde de dolari, după ce unicul său fiu, absolvent de filosofie în Marea Britanie, i-a spus că nu doreşte să trăiască o viaţă asemănătoare, relatează Daily Mail.
Wang Jianlin, fondatorul şi preşedintele Dalian Wanda Group, a declarat că fiul său, Wang Sicong, în vârstă de 28 de ani, nu vrea să preia centrele comerciale, hotelurile, parcurile tematice şi cluburile sportive care l-au făcut celebru.
"L-am întrebat pe fiul meu despre planul de succesiune, însă mi-a spus că nu vrea să trăiască o viaţa ca a mea", a precizat Wang, în vârstă de 62 de ani, la un summit cu antreprenori desfăşurat week-endul trecut.
Wang Sicong ocupă funcţia de director în imperiul tatălui său, cu 2% din acţiuni, a indicat publicaţia South China Morning Post, citată de Daily Mail.
În luna mai a anului trecut, Wang Sicong a cumpărat două ceasuri Apple pentru câinele sau, Wang Keke, care le poartă pe labele din faţă.
Pozele cu câinele purtând ceasuri inteligente au fost postate pe platforma Weibo, varianta chineză a Twitter.
Sicong, care a studiat filosofia la University College London (UCL), are 21 de milioane de fani pe Weibo, iar câinele său are un cont separat.AGERPRES