Într-un eveniment neobişnuit, desfăşurat la hotelul Savoy din Londra, fizicianul britanic de la Universitatea Cambridge Stephen Hawking şi-a prezentat modelul matematic pentru a încerca să prezică rezultatele selecţionatei engleze la Cupa Mondială de Fotbal din Brazilia, informează ziarul ABC, citat de Agerpres.
Omul de ştiinţă britanic a acceptat provocarea unei case de pariuri pentru a pune la punct un model pentru a prezice rezultatele Campionatului mondial de fotbal din 2014. Hawking a fost comparat pentru aceasta cu celebra - şi defuncta - caracatiţă Paul, căreia i s-a atribuit darul de a prezice victoria Spaniei la Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud din 2010.
Fizicianul a studiat 45 de partide de la Campionatele Mondiale jucate de Anglia de la ultima lor victorie din 1966. Şi a explicat că factorii care afectează jocul selecţionatei engleze se pot împărţi în cinci: medio-ambientali, fiziologici, psihologici, politici şi tactici. Echipei engleze i-a mers mai bine, conform acestui model, când a jucat pe stadioane la mai puţin de 500 de metri înălţime peste nivelul mării. Clima temperată îi ajută de asemenea pe englezi. O creştere a temperaturii cu 5 grade reduce posibilitatea victoriei cu 59%, este de părere Stephen Hawking.
Partida din Belo Horizonte împotriva selecţionatei din Costa Rica va fi cea mai bună din acest punct de vedere. În schimb, primul meci al Angliei împotriva Italiei, jucat la Manaus, se va desfăşura în condiţiile cele mai dificile, prezice Hawking.
"Temperaturile ridicate şi căldura sufocantă va face lucrurile dificile pentru Anglia", spune fizicianul. Dacă partida ar începe mai târziu s-ar multiplica cu trei şansele Angliei de a câştiga.
El a recunoscut că prezicerea rezultatelor din fotbal este un lucru extrem de complicat. Prin comparaţie cu acestea, fizica cuantică pare simplă, a spus Hawking cu umor. În privinţa factorilor psihologici, Anglia are rezultate mai bune când a jucat în echipament de culoare roşie, decât atunci când s-a îmbrăcat în alb. "S-ar putea ca roşul să-i facă pe jucători să fie mai siguri pe ei şi să pară mai agresivi şi mai dominanţi", a spus Hawking.
O altă "reţetă" pe care o propune este alinierea 4-3-3, decât cea tradiţională 4-4-2 . Cu prima aliniere selecţionata engleză a obţinut 58% din victorii, faţă de 48% când a optat pentru cea de-a doua, conform datelor expuse. În privinţa factorului geopolitic, Hawking crede că englezilor le-a mers mai bine când au jucat cu arbitrii europeni. Arbitrii europeni sunt mai sensibili la jocul englez, decât la 'baletul' fotbalistic, a spus el.
Hawking a rezervat un capitol aparte factorului penalty, considerat istoric drept una din principalele cauze ale slabelor randamente ale echipei engleze la CM de Fotbal. În cele trei partide decise la final de loviturile de departajare de la 11 metri, englezii le-au pierdut pe toate trei. Reţeta lui Stephen Hawking pentru executarea unui penalty este universală: plasarea balonului în vinclul stâng sau în colţul stâng al porţii. "Este strategia câştigătoare", a exclamat cercetătorul.
Capriciile statisticii relevă că "jucătorii cu chelie şi cei blonzi sunt mai eficienţi în marcarea golurilor. Motivul nu este clar şi va rămâne unul din misterele ştiinţei", a declarat ironic fizicianul.
Hawking a mai spus că a acceptat propunerea casei de pariuri irlandeze Paddy Power şi că suma de bani care i s-a oferit - pe care nu a dezvăluit-o - va fi destinată asociaţiilor de caritate - una pentru copiii din Siria - şi alta pentru persoanele cu afecţiuni neuromotorii - cum a fost şi el diagnosticat în copilărie.