x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fost aliat al lui Putin, găsit mort în circumstanțe misterioase

Fost aliat al lui Putin, găsit mort în circumstanțe misterioase

01 Oct 2022   •   20:30
Fost aliat al lui Putin, găsit mort în circumstanțe misterioase

Încă un fost apropiat al lui Vladimir Putin a fost găsit mort în circumstanțe misterioase. Pavel Pchelnikov, în vârstă de 52 de ani, a fost director de comunicare la Digital Logistics, o filială a Căilor Ferate Ruse, informează metro.co.uk.

Rapoartele inițiale sugerează că Pavel Pchelnikov a murit prin împușcare. El a fost găsit mort pe balconul apartamentului său din Moscova, miercuri, în jurul orei 6:30 dimineața. Autoritățile au catalogat moartea sa ca fiind o sinucidere și au refuzat să facă alte precizări. Presa locală a declarat că circumstanțele din spatele acestui caz „rămân un mister”.

Pchelnikov se lăuda că este „cel mai experimentat manager de PR din cadrul companiei Căilor Ferate Ruse” și împărtășise fotografii de când a fost în vacanță cu familia sa, cu câteva săptămâni înainte. Potrivit Top Cargo 200, Digital Logistics ar fi fost acuzată de Kremlin după ce serverele au fost ținta unor hackeri din Ucraina, ceea ce a dus la întârzieri în aprovizionarea trupelor rusești.

Pchelnikov este ultimul dintr-o serie de oficiali ruși de rang înalt care au murit în circumstanțe misterioase de la începutul războiului din Ucraina, mulți dintre ei având legături cu gigantul energetic Gazprom.

Până la 15 oligarhi au fost găsiți morți în situații inexplicabile de la începutul anului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: aliat putin