x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostul fotbalist Kakha Kaladze a fost ales primar al oraşului Tbilissi

Fostul fotbalist Kakha Kaladze a fost ales primar al oraşului Tbilissi

22 Oct 2017   •   15:00
Fostul fotbalist Kakha Kaladze a fost ales primar al oraşului Tbilissi

Kakha Kaladze, fost fotbalist vedetă al AC Milan, a fost ales primar al oraşului Tbilisi, a indicat duminică o sursă oficială din capitala Georgiei, relatează AFP. 

Kaladze a obţinut 51 % din sufragii după numărarea tuturor buletinelor de vot ale scrutinului care a avut loc sâmbătă la Tbilisi, oraş cu 1,2 milioane de locuitori, potrivit site-ului administraţiei georgiene pe probleme de alegeri. 

Kakha Kaladze (39 de ani) a jucat la AC Milan din 2001 până în 2010, perioadă în care echipa a câştigat de două ori Liga Campionilor. El a jucat anterior la Dinamo Kiev şi la Dinamo Tbilisi. A fost şi căpitan al echipei naţionale a Georgiei. 

În 2012 a părăsit fotbalul pentru a intra în politică şi a făcut campanie pentru miliardarul Bidzina Ivanişvili, împotriva preşedintelui Mihail Saakaşvili. 

Kaladze a devenit ministru al energiei în octombrie 2012, după victoria coaliţiei lui Bidzina Ivanişvili la alegerile legislative faţă de formaţiunea lui Mihail Saakaşvili. A demisionat în iulie pentru a-şi prezenta candidatura pentru primăria oraşului Tbilisi. AGERPRES

×