Criza economică i-a îndepărtat, treptat, pe francezi de locuri care le sunt extrem de dragi - bistroul sau restaurantul şi i-a apropiat de sufertaş o alternativă tot mai des întâlnită la pauza de masă consumată într-un local, transmite RFI România.
Spre deosebire de anglo-saxon, care în oaza de masă înşfacă un sandwich, francezului îi place să se ducă la restaurant unde petrece o oră la masă şi la o vorbă, ambele garnisite cu un păhărel de vin. Multe întreprinderi mari dispun de cantine subvenţionate, unde atmosfera este oarecum aceeaşi: masa este luată în grup, devine un moment de destindere, comentează RFI. "În ultimul timp însă este observată, în multe companii private, o revenire la un vechi obicei cel al pachetului de mâncare adus de acasă sau al «gamelei» adusă de acasă, în care se poate încălzi la microunde conţinutul.
Românii au şi ei acest obicei, altfel spus de duc la locul unde lucrează cu un «sufertaş». Un studiu realizat recent demonstrează că în urmă cu 8 luni, doar 12% dintre francezi îşi aduceau la serviciu mâncare de acasă, în timp ce în prezent procentul a ajuns la 15%."
CĂRŢI DESPRE CUMPĂTARE
Principalele motivaţii: restaurantele sunt scumpe iar localurile tip fast-food au o ofertă prea limitată. Iar francezul a descoperit cumpătarea, păstrând resturile de la cină pentru a le consuma a doua zi, la birou. E drept, cumpătarea se şi educă, iar pentru asta au apărut în librării cărţi de bucate care îi învaţă pe oameni cum să nu risipească nimic, să utiliezeze tot ce au în frigider şi să-şi compună singuri pacheţele cu mâncare pentru birou.
Iar unele companii s-au echipat cu spaţii speciale pentru acest tip de "picnic", unde salariaţii găsesc mese, veselă şi microunde ca să-şi încălzească hrana adusă de acasă.
"Încă un detaliu: până recent, partea cea mai mare din bugetul francezului era cheltuită pe mâncare. Diversele crize din ultimul timp şi mai ales creşterea preţului la locuinţe îl obligă acum pe francez să pună pe primul plan cheltuielile legate de chirie sau locuinţă", conchide sursa citată.
Citește pe Antena3.ro