x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franţa: Doi răniţi într-un incident armat în faţa unei moschei

Franţa: Doi răniţi într-un incident armat în faţa unei moschei

27 Iun 2019   •   20:30
Franţa: Doi răniţi într-un incident armat în faţa unei moschei

Două persoane au fost rănite, între care un imam, în urma unor focuri de arme trase joi în faţa unei moschei din Brest, în nord-vestul Franţei, informează AFP, Reuters şi Ouest-France, care citează surse apropiate anchetei.

Incidentul s-a produs la puţin timp după ora locală 16:00 (14:00 GMT) în faţa moscheii. Viaţa celor doi răniţi nu este în pericol, între care imamul Rachid El Jay. Ambii au fost transportaţi la spital.

Procurorul din Brest, Jean-Philippe Recappe, a declarat că atacatorul a deschis focul în timp ce oamenii ieşeau din moscheea din Pontanezen, o suburbie a oraşului Brest.

Deocamdată nu se ştie dacă atacul a avut vreo motivaţie religioasă, a fost o reglare de conturi sau a fost motivat de alţi factori, a indicat procurorul, adăugând că atacatorul circula într-o maşină când a deschis focul asupra persoanelor care ieşeau din moschee.

Mass-media franceze, între care France 3, relatează că atacatorul a reuşit să fugă, poliţia încercând în prezent să-l găsească.

Ministrul de interne francez, Christophe Castaner, a declarat că poliţia a fost mobilizată pentru a-l prinde pe atacator şi a cerut prefecţilor să consolideze supravegherea lăcaşelor de cult din ţară.

O anchetă a fost deschisă de către procuratura din Brest. Situaţia este în curs de evaluare de către secţia antiteroristă a parchetului parizian, care este în contact cu procuratura din Brest, potrivit Francetvinfo.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: franta incident armat moschee