x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franța se pregătește să prelungească certificatul sanitar pentru COVID-19

Franța se pregătește să prelungească certificatul sanitar pentru COVID-19

21 Oct 2021   •   09:27
Franța se pregătește să prelungească certificatul sanitar pentru COVID-19

Legislativul din Franța este pe cale să adopte o controversată lege de prelungire a folosirii certificatului sanitar până la jumătatea anului viiitor, scriei AFP.

Acesta restrânge multe drepturi și libertăți ale cetățenilor prin interziicerea accesului în locurii publice, cum sunt restaurantele, barurile, cafenelele, cinematogragele și chiar transportul public pe distanțe lungi. 

Certificatul verde atestă vaccinarea anti COVID-19 sau un test negativ și ar putea fi necesar până la 31 iulie 2021. A fost iintrtodus din 9 august 2020, iiar de la 30 august este obligatoriu pentru cei 1,8 milioane de angajaţi care lucrează cu publicul.

Proiectul de act normativ a fost adoptat în Adunarea Națională cu numai 10 voturi de diferenţă, respectiv 135 de voturi pentru şi 125 împotrivă. Dezbaterile au fost aprinse. 

Senatul urmează să voteze pe 28 octombrie. 

Măsura are drept scop constrângerea pentru a se vaccina cei 26,5% dintre francezi.

Proteste de amploare au loc în fiecare weekend, cu circa 237.000 de participanți. 
 

×
Subiecte în articol: franta certificat sanitar COVID