x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franța trimite transportoare blindate în Ucraina

Franța trimite transportoare blindate în Ucraina

28 Iun 2022   •   10:04
Franța trimite transportoare blindate în Ucraina

Franța va trimite transportoare blindate pentru luptătorii ucraineni, a anunțat ministrul Apărării, Sebastien Lecornu, citat de AFP.

"Pentru a se deplasa rapid în zonele aflate sub tirul inamicului, armata are nevoie de vehicule blindate. Prin urmare, Franţa va livra, în cantităţi semnificative, vehicule de transport de acest tip, care sunt înarmate", a explicat acesta.

Totodată, el a mai precizat vă Franța va mai trimite Ucrainei și alte 6 tunuri Caesar, pe lângă cele 12 care au fost deja livrate. 

Despre rachetele antinavă cerute de autoritățile ucrainene pentru a "deschide breşe în această blocadă maritimă impusă de Rusia şi care privează multe ţări de livrările de cereale şi materii prime", solicitarea "face parte din dosarele aflate în studiu", potrivit demnitarului. 

Franța a livrat Ucrainei tunuri Caesar, rachete antitanc Milan şi rachete antiaeriene Mistral, a căror valoare se ridică la peste 100 de milioane de euro.

 

×
Subiecte în articol: franta ucraina transportoare blindate