Fructele creşterii economice

Nu am nic iun motiv să pun la îndoială veridicitatea cifrelor privitoare la ritmurile creşterii economice din România. Şi, privindu-le, ar trebui să ne bucurăm că am reuşit să depăşim criza generată de tranziţia de la economia de comandă la economia de piaţă liberă. Rămâne de discutat de ce am ieşit din criză atât de târziu faţă de ţări precum Polonia, Cehia sau Ungaria, şi dacă actuala structură a aparatului productiv al ţării permite continuarea, pe baze sănătoase, a creşterii economice.

Nu am nic iun motiv să pun la îndoială veridicitatea cifrelor privitoare la ritmurile creşterii economice din România. Şi, privindu-le, ar trebui să ne bucurăm că am reuşit să depăşim criza generată de tranziţia de la economia de comandă la economia de piaţă liberă. Rămâne de discutat de ce am ieşit din criză atât de târziu faţă de ţări precum Polonia, Cehia sau Ungaria, şi dacă actuala structură a aparatului productiv al ţării permite continuarea, pe baze sănătoase, a creşterii economice.

Dar cea mai importantă discuţie, pe care eu, ca om de stânga, mi-aş dori-o principala temă de campanie electorală, ar trebui să fie cea privitoare la modul în care se împart fructele creşterii economice. Sigur, pentru fiecare dintre noi cea mai bună dovadă că există creştere economică o reprezintă creşterea veniturilor. Şi, până la un punct, este firesc să fie aşa.

Am observat o schimbare de fond a viziunii multor români în legătură cu modul în care se folosesc banii rezultaţi ca urmare a creşterii economie. Oamenii spun: ce folos că am bani mai mulţi, dacă nu există şosele, pe care să circul cu maşina pe care tocmai mi-am cumpărat-o, grădiniţe, unde să-mi las copiii, şcoli de calitate, spitale decente, etc. Pot să le fac eu, din banii mei?

Şi mai este o întrebare: dacă banii pentru investiţii nu mai sunt o problemă, de ce calitatea serviciilor publice şi a infrastructurilor de transport rămâne mizerabilă? De ce nu suntem în stare să cheltuim aceşti bani, sau atunci când îi cheltuim, îi cheltuim aiurea?

Este evident că nu ştim să ne fixăm priorităţile, ca naţiune. Ar fi simplu să aruncăm toată vina în sarcina politicienilor, indiferent de culoarea lor. În primul rând trebuie să ştim noi, cetăţenii, ce vrem şi ce le cerem, şi abia apoi să dăm vina pe ei. Şi, din păcate, modul în care se vor desfăşura alegerile parlamentare în acest an nu va face posibilă o discuţie serioasă despre priorităţile noastre, ca naţiune, ci doar una despre priorităţile specifice unor colectivităţi restrânse la mărimea colegiului electoral. Cred că ne-am ales cel mai prost moment cu putinţă, din punct de vedere economic, pentru a schimba sistemul electoral.

Dar şi aşa, câteva lucruri trebuie spuse. Este important să folosim banii proveniţi din creşterea economică pentru a menţine şi a creşte, dacă se poate, puterea de cumpărare a acelor categorii sociale care nu pot beneficia direct de expansiunea economiei româneşti. La fel de important este ca o parte a banilor să meargă către dezvoltarea infrastructurilor şi pentru creşterea volumului şi calităţii serviciilor publice. Şi, important, o parte din ei să fie folosită pentru reducerea datoriei publice.

În această ecuaţie trebuie să intre şi administraţiile locale, către care se duc mulţi dintre banii proveniţi din creşterea economică. Prin parteneriat cu Guvernul, se pot pune în operă proiecte complexe de infrastructuri. Acum aceşti bani se cheltuiesc pe tot felul de nimicuri sau pe lucruri inutile, în timp ce străzile, sistemele de canalizare, de termoficare, şcolile şi spitalele sunt vai de ele.

Ne place sau nu termenul, dar fără o planificare riguroasă a cheltuielilor publice, pe termen lung, fără urmărirea felului în care se cheltuiesc aceşti bani, vom sta şi ne vom întreba: dar noi ce-am câştigat de pe urma creşterii economice?